Programul de guvernare al Partidului Social Democrat se bazează pe cifre și calcule spre deosebire de alte programe în care sunt prezentate doar seturi de dorințe, idei sau afirmații. PSD este un partid deschis către tineri și vrea să le ofere un viitor în ţară şi perspectiva de a fi parte a clasei de mijloc. 40% din numărul celor înscriși pe listele electorale ale PSD sunt tineri.
În prezent, unul din cinci tineri cu vârsta între 15 și 24 de ani nu are loc de muncă, nu urmează vreun program de pregătire profesională şi nu este înscris într-un program de educaţie. Unul din 5 tineri sub 25 de ani este şomer, 1,5 milioane tineri români au un grad mare de sărăcie, 794.000 de tineri români trăiesc în deprivare materială severă, unul din 5 tineri români între 15 şi 29 de ani nici nu învaţă, nici nu lucrează. România are cea mai mare pondere a tinerilor care locuiesc în locuinţe supraaglomerate. 70% dintre tinerii români nu îşi permit să facă credit pentru o locuinţă. Există o lipsă de perspectivă a tinerilor din România, 99 din 100 de tineri nu intenţionează să-şi deschidă o afacere, unul din 4 tineri nu citeşte literatură, unul din 2 tineri nu merge deloc la teatru, operă, balet sau concert de muzică clasică. Unul din 3 tineri nu face sport deloc. 9 din 10 tineri petrec 8 ore pe zi la televizor, internet sau jocuri video. Unul din 10 tineri bea alcool zilnic, unul din 3 tineri fumează zilnic.
PSD îndrăzneşte să creadă în dezvoltarea anteprenorială şi educaţională a tinerilor, tocmai de aceea a lansat un program de guvernare dedicat special acestora, un program amplu și concret, menit să dea şansa tinerilor să-şi dezvolte afaceri, să aibă acces mai facil la locuri de muncă și la studii.
Programul Garanția pentru tineri al PSD cuprinde un pachet minimal de măsuri, între acestea fiind alocații de 350 de euro pentru finalizarea studiilor — potențiali beneficiari 60.000 de tineri; alocații pentru terminarea gimnaziului 400 de euro de persoană — potențiali beneficiari 60.000 de tineri; burse profesionale de 400 de lei pe lună — potențiali beneficiari 60.000 de tineri; sprijin de 250 de lei pe lună pentru continuarea studiilor de către tinerii din familiile sărace — potențiali beneficiari 270.000 de elevi. Ca măsuri concrete, programul prevede sprijin pentru carieră și profesie în cazul tinerilor. Astfel, se asigură posibilitatea contractării unui credit garantat de stat în proporţie de 80%, în valoare de 40.000 de lei (pentru cursuri, chirii, achitarea unui avans pentru achiziţionarea unei locuinţe), a cărui dobândă va fi subvenţionată integral de stat. Totodată, asigurarea a 75% din cheltuielile cu chiria şi utilităţile suportate de tineri care se relochează la mai mult de 50 de km depărtare de domiciliul stabil în căutarea unei slujbe și eliminarea contribuţiei de şomaj, precum şi a contribuţiilor pentru concedii, creanţe salariale şi risc la accidente în cazul tinerilor angajaţi.
Programul PSD pentru tineri propune facilităţi educaţionale fără precedent, facilităţi pentru firmele care angajează tineri, posibilitatea deschiderii de mici afaceri, credite pentru locuinţe garantate de stat, acordarea de burse mai mari pentru studenţi, acces la educaţie şi cultură, dar şi la acţiuni sportive şi de divertisment.
Programul Primul Salariu se adresează tinerilor cu studii superioare licenţiate. PSD vrea să garanteze un salariu de încadrare de 2500 lei brut în primii 3 ani muncă, subvenţionarea a 50% din cheltuielile angajatorului în cei 3 ani cu menţinerea angajării pe 5 ani. Durata programului este de 4 ani, iar impactul anual va fi de 180 de milioane lei, sursa va fi bugetul de stat şi beneficiarii cei mai importanţi vor fi 40.000 de tineri pe an.
Programul Hope susţine anteprenoriatul pentru tinerii cu risc de sărăcie, tineri proveniţi din familiile sărace sau din centrele de plasament. Firmele beneficiate de aceşti tineri vor beneficia de statutul de unităţi protejate autorizate prin acordarea de mini granturi. Durata acestui program este de 3 ani, pe perioada 2018-2020, cu un impact de 60 de milioane de euro, sursa va fi POCU şi beneficiari vor fi 10.000 de tineri. Programe pentru tineri pentru însuşirea unei profesii, ucenicia în primul rând, ţinta o reprezintă tinerii cu vârste între 16 şi 24 de ani.
Programe de ucenicie pentru învăţarea unei meserii. Programul se va desfăşura în perioada 2017-2020, va avea un impact de 160 de milioane euro, iar beneficiari vor fi 31.774 de tineri. Asigurarea tranziţiei de la şcoală la muncă, întreprinderile care au mai puţin de 50 angajaţi și care angajează minim 5 ucenici pentru minim 2 ani vor beneficia de 500 de euro pe an de ucenic.
Programe tip pasarelă, locuri de muncă temporare în sectorul public pentru dobândirea de competenţe profesionale, 10.000 de job-uri în următorii doi ani. Vrem să păstrăm în ţară tinerii profesionişti prin subvenţii, chirii şi deplasare pentru job-uri, subvenţionarea chiriei şi utilităţilor reprezentând 75% din costul acestora, dar nu mai mult de 900 de lei pentru fiecare angajat care îşi găseşte un loc de muncă la o distanţă de 50 de kilometri faţă de locul de reşedinţă. Vrem să revină tinerii plecaţi din România prin asigurarea unui set de stimulente financiare precum subvenţionarea chiriei, garantarea unui fond de investiţii, scutirea de impozit pentru o anumită perioadă de timp.
Programul Centre pentru familie înseamnă locaţii special amenajate unde părinţii pot lăsa copilului mic în grijă specializată, pe perioade scurte, pentru a putea desfăşura alte activităţi strict necesare şi urgente. Durata de implementare este de 4 ani , 42 de centre, 42 de echipe de personal specializat care să ofere asistenţă, un impact financiar de 17 milioane de lei, iar sursa de finanţare va fi de la bugetul de stat.
Programul Naţional de Locuinţe pentru Tineri, cu subvenţionarea chiriei, asigurarea a 1500 de locuinţe pe an cu destinaţia de locuinţă de serviciu pentru medici tineri, profesori debutanţi, tineri din medii dezavantajate, tineri cu dizabilităţi.
Credite avantajoase pentru cursuri, chirii sau avans la casă de 40.000 lei, 80% garantat de stat, cu dobândă subvenţionată 100%. Beneficiari vor fi tinerii până în 26 de ani care sunt angajaţi, care urmează o şcoală profesională sau sunt studenţi.
Creșterea burselor pentru studenţi, educaţia este cea mai sigură formă de ieşire din sărăcie şi avem ca principiu accesul egal la educaţie pentru toţi tinerii. Guvernul PSD în 2015 a asigurat creşterea burselor studenţeşti cu 20,9% prin creşterea fondului de burse acordat universităţilor. Astfel, de la 1 iulie 2017 să se adauge 50%, de la suma de 83 lei la 125 lei pe student, iar de la 1 ianuarie 2020 să mai adăugăm încă 40% şi să ajungem la 175 lei pe student. Fondul de burse este de 70% performanţe, 30% burse sociale. Impactul total în 4 ani este de 525 milioane lei.
Acces la facultate a tinerilor din mediul rural, 10% din locurile de la facultate rezervate pentru tinerii din mediul rural iar selecţia se va face pe criterii sociale şi de performanţă. Avem şi o condiţie, ca după absolvire să profeseze în învăţământul din mediul rural minim o durată egală cu durata studiilor.
Creşterea burselor sociale de la 360 lei pe lună la 700 lei pe lună la 1 iulie 2017. Organizarea tabere tematice şi programe naţionale pentru pregătirea vocaţională a tinerilor (muzică, pictură) în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Ministerul Educaţiei.
Inființarea de centre pe lângă autorităţile publice unde să se organizeze cursuri de dezvoltare personală şi profesională pentru tineri, centre de consiliere şi orientare şcolară în fiecare judeţ iar în domeniul sportului şi divertismentului pentru tineri, dezvoltarea sportului de masă, prioritate naţională inclusă în proiectul de ţară.
Stabilirea unei sume anuale ce poate fi dedusă din impozitul datorat de fiecare persoană pentru cheltuielile educaţionale (rechizite, taxe şcolare, cursuri de formare, participare la conferinţe.
Introducerea ca disciplină obligatorie în învăţământ a educaţiei fizice, în grădiniţe minim o oră pe zi, la clasele I-IV minim 3 ore pe săptămână, la clasele V-VIII minim 3 ore pe săptămână plus două ore colectiv sportiv, în licee minim 4 ore pe săptămână plus două ore colectiv sportiv, la universitate minim două ore pe săptămână plus două ore colectiv sportiv. Organizarea de competiţii sportive de masă între oraşe sau între comune.
Acesta este programul nostru pentru tineri. Îndrăznește să crezi în România!
Mai multe detalii se pot găsi aici: http://www.indraznestesacrezi.ro/documente/6.Tineret.pdf
Cristina Burciu
Candidat PSD la funcția de deputat în Parlamentul României
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.