Procesul verbal al ședinței Consiliului Județean Cluj din 9 martie 2017, cea în care au fost alocate sume comunităților locale, relevă cu maximă claritate împărțirea banilor după criterii exclusiv politice. Comune din județ au primit sume cu mult mai mari decât municipiul Turda, care, după municipiul Cluj-Napoca, este cel mai mare contribuabil. Când vine vorba, însă, de redistribuirea sumelor alocate de guvern, cei care fac legea la Cluj, nu sunt prietenii municipiului Turda.
Pe ordinea de zi a ședinței respective a fost un singur proiect de hotărâre: „Proiect de hotărâre privind nominalizarea sumei de 40.000 mii lei constituită din cota de 20% din impozitul pe venit şi din sume defalcate din TVA, pe unităţi administrativ-teritoriale, pentru achitarea arieratelor, rambursarea ratelor la împrumuturile contractate, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală”, un proiect care la avut ca iniţiator pe preşedintele Alin Tişe.
Dacă ne bucurăm pentru Câmpia Turzii, căruia i-a fost alocată suma de 1.195.000 lei, nu putem face același lucru când vorbim de Turda, care a primit doar 720.000 lei. Primul are primar PNL și majoritatea din Consiliul județean de partea sa, în timp ce Turda, are primar PSD și nici măcar consilierii județeni PSD de partea sa. Cu o singură excepție, Petre Pop, consilierul județean PSD din Câmpia Turzii, singurul care a ținut partea municipiului Turda. Remus Lăpușan, fostul președinte PSD, a avut o poziție de neînțeles pentru alegătorii PSD din Turda: „legat de zona Turda-Câmpia Turzii, această zonă este cea mai favorizată datorită faptului că acolo se fac acele investiții în autostradă”. În loc să susțină ca Turda să primească banii care i se cuvin, proporțional cu impozitele plătite de populația de aici, Remus Lăpușan consideră că Turda-Câmpia Turzii este o zonă privilegiată din acest punct de vedere, cu toate că el și colegii săi din CJ Cșluj au alocat municipiului Turda mai puțini bani decât orașelor mai mici, cum ar fi Câmpia Turzii și Huedin, și chiar decât comunelor: Mihai Viteazu, Moldovenești, Săvădisla, Sâncraiu, Buza, Izvoru Crișului, Suatu sau Unguraș! Ce au toate acestea în comun? Ați ghicit, primari liberali sau udemeriști!
Singurul care a susținut poziția municipiului Turda a fost, cum se poate vedea mai jos, consilierul județean PSD din Câmpia Turzii, Petre Pop.
Dar să vedem, mai jos, câteva puncte de vedere vizavi de modul de împărțire a banilor de către Consiliul Județean Cluj, condus de liberalul Alin Tișe.
Pentru a dovedi cele susținute mai sus, prezentăm extrase din Procesul verbal aș ședinței CJ Cluj din data de 9 martie 2017:
„Alin Tișe: Suntem pe locul 5 la contribuții și pe locul 35 la alocările de bani, adică dacă este să fim corecți, ar trebui să existe și acolo o formulă cât de cât de echilibru. De aceea, fac apel la dumneavoastră să încercați să faceți lobby, pentru că PSD-ul guvernează România astăzi și ar fi bine cât se poate măcar să echilibreze alocările de bani, măcar pentru drumurile județene, dacă nu pentru restul. Sau pe PNDL, unde știți prea bine că unele din acele drumuri județene sunt decise încă din mandatul celălalt, nu s-au decis de noi acum. Măcar acele drumuri care sunt prinse în PNDL să fie continuate și dacă vă uitați pe listă sunt comunități cu primari de la toate partidele. Și aici dumneavoastră aveți un rol important și chiar fac apel și am încredere în capacitatea dumneavoastră de a face lobby, de a încerca la Guvern să echilibreze și dânșii măcar puțin alocările acestea, dacă se poate sau cel puțin proiectele comunităților locale să meargă mai departe, indiferent despre ce localitate e vorba. Noi vom susține orice proiect și orice alocare pentru orice comunitate, dacă Guvernul îmi cere acordul sau e necesar pentru PNDL noi vom da vot de îndată, sau vom aproba de îndată. Acolo este o discrepanță uriașă, doar la drumurile județene, nu mai vorbim de alte chestiuni, de aceea și eu fac apel la dumneavoastră în acest sens, iar pe partea noastră de Consiliu Județean am toată deschiderea să găsim în viitor o altă formulă nouă, dacă ea va fi aprobată și acceptată de majoritate.
Dl. Remus Lăpușan:
De principiu aveți dreptate, dar să știți că, din experiență, discrepanțele nu au fost așa de mari niciodată. Și anul trecut au fost niște lucruri care au fost pozitive, în general, pentru toate comunele. Îmi pare rău că nu e aici domnul Tuluc, pentru că în discuțiile pe care le-am avut la nivel de lideri de grup ... Dar, mă rog, a fost anul trecut. În rest, referitor la ceea ce se investește de către Guvern în teritoriu, să știți că dacă se face o analiză concretă pe infrastructură, cele mai mari sume de bani se cheltuie aici, în zona noastră, pentru că pe autostrada Turda-Sebeș sunt alocate 900 de milioane de lei în acest an. Dincoace mai sunt vreo 500 de milioane de lei, pe Câmpia Turzii-Ogra la fel. Deci toate lucrările mari de infrastructură au legătură cu județul Cluj. Deci cele mai multe și mai mari sume de bani în România în acest moment pe proiecte de infrastructură mare sunt legate de județul Cluj.
Dl. Alin Tișe:
Vom vedea alocările către județ!
Dl. Remus Lăpușan:
Iar partea de PNDL, să știți că am susținut-o și a fost o discuție foarte deschisă pe acest subiect. Ideea ar fi ca în acest an ceea ce se alocă să și cheltuim, pentru că anul trecut, de exemplu, tot așa știți că am avut proiecte semnate și din păcate noi nu am reușit să cheltuim banii pe care puteam să îi decontăm. Deci anul trecut s-a decontat aproape orice sumă care a fost executată la nivel de județ.
Dl. Alin Tișe:
Știți prea bine că în toamnă s-a lucrat foarte mult și în mare parte ..
Dl. Remus Lăpușan:
Da, dar se putea și mai bine. Discuțiile le știe și domnul Mînzat de la început de an, cu constructorii care au înțeles, dar și cu cei care nu au înțeles, care până și-au dat seama că e bine să lucreze, am ajuns în toamnă.
Dl. Cristian Haiduc:
Ne spunea colegul de la PSD că mare parte din bani sunt pentru județul Cluj, dar nu sunt pentru județul Cluj. De la Câmpia Turzii mai sunt 10 km, iar restul de drum este în județul Mureș, iar dincoace la autostrada Turda-Alba inaintăm în câțiva kilometri în județul Alba. Și vreau să îi răspund și unui coleg care dădea exemplu Câmpia Turzii, dar este normal pentru că se face autostradă și vedeți că municipiul Cluj Napoca a renunțat la orice sumă. Discutăm astăzi de repartiție, nu discutăm de ce are fiecare. Ei au renunțat și atunci noi trebuie să ne gândim spre ce zonă o dezvoltăm, pentru că până acum s-a dezvoltat municipiul Cluj Napoca foarte mult și au rămas zonele perifice, cum a fost Câmpia Turzii, care a rămas nedezvoltată din diferite motive, nu intrăm acum în analiză pentru că ar trebui să intru politic și să spun de ce nu s-a dezvoltat. Acuma e normal ca acolo unde se dezvoltă infrastructura și tu trebuie să aloci bani pentru a beneficia de un efect sinergic și de histerezis a investițiilor, pentru că e logic că unde ai infrastructură și tu trebuie să dezvolți ceva, mai ales că a fost o comunitate lăsată în paragină, un oraș monoindustrial, de care, ani de zile, Consiliul Județean nu s-a ocupat, ca să se întâmple ceva. Și asta este logic și ar trebui susținut și mai mult acea zonă, pentru că poate ajuta și comunele din jur și poate fi un pol de creștere și banii trebuie să aducă rezultate. Deci practic toți banii care astăzi se alocă trebuie să aducă niște rezultate în timp. De pomană sunt bani care nu sunt cheltuiți, eu cred că judecata este destul de bună și va da rezultate. Mulțumesc!
Dl. Alin Tișe:
Să știți domnule consilier că nimeni nu a avut o problemă cu Câmpia Turzii. Nu știu de ce v-ați sesizat. Discuția era despre o altă localitate! Oricum noi știm că sunt bani puțini alocați și e firesc să spuneți asta pentru că sunteți de acolo.
Dl. Remus Lăpușan:
Domnule președinte, legat de zona Turda-Câmpia Turzii, această zonă este cea mai favorizată datorită faptului că acolo se fac acele investiții în autostradă. Iar știrea zilei de ieri, pe partea de business, a fost legată de faptul că la Moldovenești acea firmă Sonaca a făcut primele componente de avioane. Credeți că a venit acolo pentru că am alocat noi 100 de mii de lei sau 50 de mii de lei în plus la Turda sau la Câmpia? Au venit acolo pentru că există autostrada și astfel își fac acolo componenetele.
Dl. Alin Tișe:
Au venit pentru că vrem noi să facem parc industrial acolo.
Dl. Remus Lăpușan:
Asta vreau să spun că investițiile acelea mari legate în autostrăzile din zonă pentru că acolo e un nod de circulație, fapt ce se reflectă în investițiile mari care cu adevărat aduc plus valoare la nivel de județ. Iar județul Cluj este al treilea județ ca PIB din țară, după București și Timiș.
Dl. Petre Pop:
Având în vedere faptul că s-a discutat despre Turda și Câmpia Turzii și noi suntem mai tineri, fiind la primul mandat de Consiliu Județean, cred că ar trebui să înțelegem și noi criteriile și formulele acestea de alocare a sumelor. Dar dacă luăm în calcul că Turda și Câmpia Turzii într-adevăr sunt într-o zonă monoindustrială, cu probleme destul grave din punct de vedere a pieței muncii, există un imobilism profesional dat de acel specific să zic al zonei, dar nu mi se pare normal ca Turda, spre exemplu, care are aceleași probleme ca și Câmpia Turzii să primească o sumă de bani 720 de mii și, spre exemplu, Moldovenești, care este o comună, sau Huedin, să primească mai mulți bani. Adică discutăm despre formule, așa cum ați spus și dumneavoastră domnule președinte, având în vedere faptul că este o chestiune de voință politică și că putem să stăm la masă și să rediscutăm acele criterii, care să fie în primul rând echitabile. Discutăm în primul rând de destinele unor comunități, dar eu știu că formulele într-adevăr sunt foarte simplu de explicat, însă cred că ar trebui să fim mult mai atenți la aceste lucruri pentru că în fond și la urma urmei este vorba de destine umane.
Vizavi de dezvoltarea Câmpiei Turzii aici sunt lucruri discutabile și nu cred că face subiectul dezbaterii de astăzi, dar eu aș fi vrut, spre exemplu, ca alt nostru coleg consilier județean sau cei care sunt din Câmpia Turzii și știu problemele respective, să fi sprijinit proiectele spre exemplu de dezvoltare a acelui depozit de legume și fructe care ar trebui dezvoltat zona. Știu că este ușor să dai din mână, dar este normal, pentru că s-ar dezvolta ceva acolo, având în vedere că această instituție a aprobat lucrul acesta și există un studiu de oportunitate făcut. Adică trebuie ca atunci când venim aici, să nu mai fim oameni politici și pur și simplu chiar să ajutăm zonele respective.
Să nu mai spun despre erori, dar ar trebui să dezvoltăm acel incubator de afaceri. Aș fi vrut probabil în suma aceasta, să îi spuneți domnului primar de la Câmpia Turzii, să facă în așa fel încât acea investiție de vreo 30 de miliarde de lei, suportată de către Câmpia Turzii, să producă ceva. Lucrurile acestea cred că ar trebui un pic discutate și eu sunt în asentimentul dumneavoastră, domnule președinte, că alături putem identifica soluții împreună. Vă mulțumesc!
Dl. Dorel Secară:
Vreau sa întreb ceva: din suma alocată PSD-ului, ce sumă a fost alocată Câmpiei Turzii?
Dl. Alin Tişe:
Zero lei.
Dl. Dorel Secară:
Mulțumesc! Cred că este sugestiv. Facem teorii fără fond.”
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.