Primăria Municipiului Turda a declanșat, în preajma Sărbătorilor Pascale din acest an o acțiune de strângere și, apoi, de distribuție a unor ajutoare alimentare pentru nevoiașii orașului. Lista cu beneficiarii a fost întocmită împreună cu Serviciul Public de Asistență Socială, 27 de familii primind alimente și alte cadouri.
Intenția declarată de primarul Cristian Matei a fost aceea de a demonstra un spirit de solidaritate socială la nivelul municipiului Turda. „Multe societăți comerciale au răspuns apelului nostru și ne-au ajutat să facem aceste Sărbători Pascale puțin mai fericite pentru câteva familii cu probleme. Salutăm implicarea acestor societăți și le mulțumim în numele celor care au beneficiat de alimentele și bunurile dăruite de ele. Turda trebuie să devină un loc unde oamenii se ajută între ei, încercând să aducă o anumită siguranță chiar și celor mai vulnerabili dintre cetățeni”, a spus primarul Cristian Matei, iar noi nu putem decât să-i urăm să reușească acolo unde alții nici măcar nu au încercat.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.