Așa cum am anunțat încă din numărul precedent al publicației de față, recepția obiectivului Complex Balnear Potaissa(cunoscut și sub numele de Centru Spa), s-a derulat marți, 28 ianuarie 2014, începând cu ora 10, de această dată fără probleme. Componența Comisiei de Recepție a Complexului Balnear Potaissa: Dorin Apahidean, președinte, (acesta fiind anul trecut consilier al fostului director general pe probleme legate de Centrul Spa), ing. Ginel Călugăr, şeful Serviciu Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Primăria Turda, Ovidiu Zanc, reprezentant mandatat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, prof. dr. ing. Andrei Moga, specialist extern în construcții (a absentat din motive obiective dar a trimis un înlocuitor), ing. Corneliu Asafti, specialist extern instalații utilizare și tratare apa, mandatat de Compania de Apă Arieș, Sabău Sorin, membru Consiliul de Administrație al SC Turda Salina Durgău SA, Sergiu Năstase, angajat SC Turda Salina Durgău SA, Costișor Nicolae, inginer constructor, Romulus Zamblău, arhitect Ovidiu Mera, SC Turda Salina Durgău SA. Secretarul comisiei a rămas Simona Anca. Invitați la lucrările comisiei de recepție vor fi arhitectul șef Iosif Dumitru, ing. Paul Baciu (diriginți de șantier) și Ioan Berchișan, reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcții.
Într-o conferință de presă organizată post eveniment la sediul Turda Salina Durgău, președintele Consiliului de Administrație al SC Turda Salina Durgău, Cristian Matei, alături de directorul general Vasile Simion Tot și Dorin Apahidean, au furnizat reprezentanților mass media toate informațiile legate de preluarea în proprietate a celei mai noi investiții realizată de societate cu finanțare dintr-un credit bancar.
Președintele Comisiei de recepție, inginerul Dorin Apahidean, a declarat că ”în urma parcurgerii tuturor etapelor recepției, au rezultat câteva acțiuni de remediere, minore după părerea noastră. Toate acestea au fost menționate în Anexa nr. 2 la Procesul verbal de recepție, cu un termen de realizare de 30 de zile, însă constructorul s-a angajat că în maximum 15 zile remedierile vor fi efectuate. În rest, toate lucrurile au decurs normal, nu au fost motive de amânări sau scurtcircuitări cum au fot în trecut”, a arătat președintele comisiei, Dorin Apahidean.
Președintele CA al SC TSD SA, Cristian Matei, a citit remedierile solicitate în urma recepției, menționate în Anexele 2 și 3 la Procesul verbal de recepție. ”Chiar acum ne întoarcem de acolo, și vă pot spune că, iată, la două zile de la organizarea recepție la terminarea lucrărilor, firmele care asigură dotarea cu mobilier a acestuia sunt prezente cu o mare parte din acesta, urmând ca până la finalul acestei săptămâni să se monteze mare parte din mobilier. De asemenea este prezentă firma care execută automatizările de control acces. Și reprezentanții acesteia au promis că vor termina până la finalul acestei săptămâni. Dorința noastră este să dăm în folosință Complexul balnear Potaissa, la finalul a treizeci de zile de la recepție”, a subliniat președintele CA, Cristian Matei.
Directorul general al SC Turda Salina Durgău SA, Vasile Simion Tot, a precizat că urmează o perioadă în care trebuie asigurată aparatura de specialitate necesară Complexului Balnear Potaissa, caietele de sarcini fiind pregătite și urmează licitațiile. ”Dacă nu avem probleme cu licitațiile, sperăm ca până în luna martie, să dăm în folosință Centrul Spa finalizat în totalitate”, a dat asigurări și Tot.
Acesta a mai precizat că, după aprobarea de către Consiliul Local Turda a Bugetului de venituri și cheltuieli al societății (aprobat deja de Consiliul de Administrație în ședința din 22 ianuarie 2014) pentru anul 2014, se vor analiza sursele de finanțare pentru a se încerca finalizarea și a Hotelului Potaissa pentru a oferi un pachet de servicii suficient de generos pentru a atrage potențialii clienți.
Președintele Consiliului de Administrație, Cristian Matei, a mai spus că se va stabili exact ce sumă a rămas nefolosită din creditul antamat pentru realizarea Complexului Balnear Potaissa, se va face o analiză pertinentă a încasărilor, iar conform previziunilor analizate în cadrul Consiliului de Administrație se va ajunge la o concluzie asupra sumei exacte necesare pentru a definitiva lucrările la hotel, pentru a putea fi pus în circulație. ”Dacă se va impune, eu am discutat deja cu toate forțele politice, posibilitatea unei măriri de capital la SC Turda Salina Durgău SA, așa cum se discuta de anul trecut, dar în condițiile clare și de mare acuratețe rezultate din bugetul de venituri și cheltuieli”, a mai spus Cristian Matei.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.