Primăria Municipiului Turda alături de ROREC- Asociația Română pentru Reciclare demarează proiectul ”Locul deșeurilor nu este în preajma ta!”, proiect care vine în întâmpinarea cetățenilor Turzii, în ceea ce privește debarasarea de deșeurile electrice de la domiciliu.
Sâmbătă, 1 iulie 2017, în municipiul Turda se va face marea debarasare de echipamente electrice și electrocasnice (frigidere, mașini de spălat, tv, radio, aspiratoare, aparate de bucătărie).
Vă punem la dispoziție serviciul GRATUIT de preluare de la domiciliu a deșeurilor electrice și electrocasnice grele sau voluminoase de la ușă, în baza unei programări prealabile stabilită de comun acord, apelând la numărul de telefon gratuit – 0800 444 800 sau 0756 026 917, în intervalul orar: 09.00-17.00.
Toți cei care în cadrul campaniei vor preda deșeuri electrice vor primi de la operatorii din teren taloane de tombolă. Tombola va avea loc sâmbătă 1 iulie 2017 la Primăria Turda. Mai multe deșeuri predate, mai multe șanse de câștig!
NU aruncați la gunoi sau în natură deșeurile electrice și electrocasnice!
Debarasarea acestora la întâmplare este ilegală!
Biroul de presă.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.