În acest an, per total, s-au acordat mai puțini bani pentru ONG-urile și asociațiile non-profit turdene din domenii ca sport, religie, tineret, educație, cultură, decât în 2015. Facem comparația cu 2015 întrucât pe site-ul Primăriei Turda nu apare, așa cum obligă legea, Raportul anual cu privire la contractele cu finanțare nerambursabilă – Legea 350/2005, pe anul 2016. Nu apare nici raportul pe 2014 sau anii anteriori. În fine, nimic nu ne mai surprinde la site-ul dezordonat și dificil de exploatat informațional al Primăriei Turda. Un site, despre care am scris și despre care repetăm: s-au dat saci de bani pe el, dar este jalnic.
Revenind, dacă în anul 2015 se alocaseră 930.452 lei, deși, la final s-au plătit doar 553.634 lei, în acest an, 2017, s-au alocat doar 476.284 lei.
Pe domenii, la sport, în 2015 s-au aprobat 682.989 lei pentru ca, în final, să se achite doar 306.177 lei, în 2017 s-au aprobat 199.998 lei. La Culte, în anul 2015, s-au alocat 216.323,5 lei, în timp ce anul 2017 le-a adus bisericilor din oraș doar 199.985 lei. În 2015 s-au mai alocat bani pe „tineret”, 31.140 lei, în timp ce în 2017 s-au alocat unor asociații din sănătate, educație, tineret etc, un total de 84.996 lei.
Citește despre același subiect și
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.