Vremea se încălzeşte pe zi ce trece şi asemenea armatelor din antichitate când puneau de o campanie de cuceriri o minoritate care tinde să depăşească listele electorale păşeşte din cotloanele în care a hibernat şi s-a înmulţit peste iarnă punând în pericol teritoriul public al oraşului de pe Arieş.
Devenită o problemă naţională şi doar cu câteva soluţii neinspirate la activ minoritatea canină, pentru că despre câinii comunitari este vorba, ia avânt odată cu migraţia păsărilor.
La nivel local aleşii noştri sunt depăşiţi de situaţie şi par a vrea ca o magie să facă să dispară toţi câinii fără stăpân de pe arealul lor decizional. Singura soluţie, hilară din punctul meu de vedere, a fost înfiinţarea unei adăpost lângă Bogata dar şi acesta insuficient pentru a putea face faţă numărului mare de “clienţi”. Oricum ceea ce se vrea o rezolvare este ceva de genul: luăm una bucată câine fără stăpân de pe stradă, castrăm şi sterilizăm animalul, îl cazăm la hotel câteva zile, îi facem şi buletin prins la purtător după care restituim tot una bucată câine de unde l-am luat. Până aici toate bune şi frumoase doar că avem acelaşi număr de “cei mai buni prieteni ai oamenilor” singura diferenţă e aceea că nu se mai pot reproduce în timp ce noi aşteptăm să treacă în lumea celor drepţi doar doar ajungem şi noi să ne plimbăm liniştiţi pe stradă.
Rari sunt oamenii care nu sunt iubitori de animale, dar nu foarte rari sunt aceia cărora le este frică de astfel de haite care se perindă liberi prin tot oraşul. Din păcate ei sunt cei care nu sunt luaţi în considerare de către cei care apără drepturile patrupedelor. Şi pentru că sezonul cald se apropie mulţi dintre părinţii vor dori să le ofere copiilor clipe în aer liber. Pentru ei va fi o surpriză neplăcută să încerce să acapareze noile teritorii dominate de câini care pot deveni agresivi în orice moment.
Toate acestea nu ar fi complete fără punerea în pericol a traficului prin oraş. Dacă în unele zone haitele de câini au învăţat cum să treacă pe la trecerile de pietoni şi doar atunci când pietonii trec şi ei în alte părţi ale oraşului traversarea patrupedelor de cele mai multe ori de dimensiuni mari poate duce la pagube materiale însemnate.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.