21
Sam, Dec
1 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Thumbnail imageDupă aproape doi ani de lucrări care au afectat viața locuitorilor din Turda și Câmpia Turzii, cel mai important proiect din zona Comunității Urbane Arieș,  în valoare de 79,9 milioane de euro, se poate spune că a fost, practic, încheiat, chiar dacă încă se mai lucrează la Stația de Epurare, obiectivul central al întregului proiect. Acest fapt a fost reliefat și de


directorul general al Companiei de Apă Arieș, Alexandru Sabău, cu ocazia unei conferințe de presă organizată la sediul instituției din Turda.

”Procentele care au rămas se referă strict la staţia de epurare, staţie la care nu s-au putut face lucrări în această perioada de iarnă şi care are ca şi termen final de execuţie sfârşitul lunii mai 2013, conform contractului de finanţare. De asemenea, am mai avea un pachet de furnizare, vorbim de un pachet neeligibil care se execută din banii CAA de reabilitare a clădirilor”,a precizat directorul Thumbnail imagegeneral Alexandru Sabău.

Șeful operatorului serviciului de apă-canal din zona Turda-Câmpia Turzii a prezentat apoi, stadiul fizic al lucrărilor, pe fiecare pachet, în parte, atât în ceea ce privește rețelele de alimentare cu apă cât și cele de canal.

Astfel, am aflat că Pachetul nr. 7, care se referă la reabilitarea surselor de apă ale municipiului Turda și a fost câştigat de holdingul  format din firmele IMSAT Bucureşti, HIDROEDIL Iaşi şi P.S.V. CLIMA Ploieşti. Pachetul de lucrări a fost realizat în proporţie de 100% şi are un proces verbal de terminare a lucrărilor din data de 05.06.2012. Reabilitarea reţelelor de distribuţie în municipiul Turda, din Pachetul nr. 8, a fost câştigat de consorţiul Grup 4 Instalaţii  - ACI Cluj și este realizat în proporţie de 100%, având un proces verbal de terminare a lucrărilor din data de 30.01.2012. Un alt pachet,  extinderea reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Turda, Pachetul nr. 10, câştigat de consorţiul Grup 4 Instalaţii- ACI Cluj a fost realizat în proporţie de 100% cu proces verbal de terminare a lucrărilor din data de 18.07.2011. Reabilitarea staţiei de tratare Câmpia Turzii, Pachetul nr. 13, câştigat de consorţiul ACSA SA - Protehno a fost realizat în proporţie de 100% cu proces verbal de terminare a lucrărilor din data de 26.10.2011. Reabilitarea reţelelor  de apă şi apă menajeră municipiul Câmpia-Turzii, Pachetul nr. 14 este realizat în proporţie de 100% cu proces verbal de terminare a lucrărilor din data de 08.02.2012. Reabilitarea reţelelor  de apă şi apă menajeră municipiul Câmpia-Turzii, Pachetul nr. 15 realizat în proporţie de 100% cu proces verbal de terminare a lucrărilor din data de 06.06.2012.

Directorul general Alexandru Sabău concluzionează: ”La apă avem o lungime planificată de 84,406 km realizaţi 100 %”, după care continuă prezentarea pachetelor de lucrări de canalizare.  Pachetul nr. 9, reabilitarea reţelei de canalizare în municipiul Turda, câştigat de consorţiul Grup 4 Instalaţii - ACI Cluj, a fost realizat în proporţie de 100% cu proces verbal de terminare a lucrărilor din data de 10.02.2012.

Extinderea reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Turda, Pachetul nr. 10, este realizat în proporţie de 100% cu proces verbal de terminare a lucrărilor din data de 18.07.2011. Extinderea reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Turda, Pachetul nr. 11, realizat în proporţie de 100% cu proces verbal de terminare a lucrărilor din data de 26.01.2012. Reabilitarea şi modernizarea staţiei de epurare Turda-Câmpia Turzii, pachetul nr. 12, câştigat de Construzioni Dondi realizat 97 %. Reabilitarea reţelelor  de apă şi apă menajeră municipiul Câmpia Turzii, Pachetul nr. 14, a fost  realizat în proporţie de 100% cu proces verbal de terminare a lucrărilor din data de 08.02.2012. Extinderea reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Câmpia Turzii, Pachetul nr. 15, realizat în proporţie de 100% cu proces verbal de terminare a lucrărilor, câştigat de REIF şi ACSA,  din data de 06.06.2012. Extinderea reţelelor de canalizare în localităţile Viişoara, Mihai Viteazu, Luna, Sănduleşti, Pachetul nr. 16, realizat în proporţie de 100% cu proces verbal de terminare a lucrărilor din data de 03.11.2011.

Și la canalizare, din totalul lungimii planificate de 89,335 km de reţele au fost realizaţi 89,335km. La staţia de epurare mai este necesară punerea în funcțiune a utilajelor și efectuarea probelor tehnologice.

”Pentru noi a fost un lucru deosebit de important să gestionăm acest proiect să dovedim că avem putinţa să-l ducem la bun sfârşit în condiţiile în care sunt foarte multe proiecte în ţară, din cele 31 de proiecte care se derulează în acest moment pe fonduri de coeziune, care au mari întârzieri.  Am fost primul proiect pe ţară care se aproprie de sfârşit, este şi motivul care ne-a ajutat să accedem şi la pasul doi al proiectului, în principiu, la un nou proiect de extindere şi reabilitare a reţelelor precum şi noi staţii de pompare  în CUA, acolo unde nu am ajuns încă.  Și mă refer, în principiu, la cei care fac parte din Asociaţia  Văii Arieşului și vorbim de alte 66 de milioane de euro”, a concluzionat directorul Sabău privind spre viitorul Companiei de Apă, o instituție care vrea să continue modernizarea rețelelor de apă canal până la acoperirea în întregime a arealului Comunității Urbane Arieș cu astfel de rețele.

Dealtfel specialiștii de la Turda, care au fost angrenați în gestionarea acestui proiect european foarte important  au fost solicitaţi de către colegii lor din ţară, de către ceilalţi operatori ai serviciilor de apă-canal care au accesat fonduri europene pe programul de coeziune pentru a învăţa și a nu repeta problemele cu care s-au confruntat cei care au implementat proiectul de la Turda-Câmpia Turzii și pentru a reuși ca, în final,  să aibă un grad de absorbţie a fondurilor europene cât mai ridicat.

”Este un lucru foarte important faptul că noul ministru al afacerilor europene şi al fondurilor europene, domnul ministru EugenTeodorovici este un profesionist desăvârşit care  a lucrat în acest domeniu, a gestionat programe ISPA. Ne cunoaştem foarte bine şi accentul pe care îl pune este strict pe rezultate, deci strict pe gradul de absorbţie. Este interesat de plăţile care le-ai făcut, de problemele pe care le-ai întâmpinat , pentru a putea acționa de aşa manieră  încât să nu se mai repete în acest ciclu de proiecte pe fonduri europene. De fapt am avut o discuţie cu dânsul şi urmează să ne întâlnim la Bucureşti pentru a generaliza modalitatea împreună cu preşedintele patronatului apei domnul Felix Stroe, noi în calitate de cel mai avansat operator în terminarea unui proiect european pe fonduri de coeziune, pentru a generaliza modalitatea de soluţionare a diferitelor probleme care s-au ivit pe parcursul derulării proiectelor europene”, a mai spus Alexandru Sabău.

Compania de Apă Arieș are un grad de absorbţie a fondurilor de 55,45% în cadrul proiectului derulat, faţă de gradul de absorbţie la nivelul de ţară care se  ridică abia la nivelul de 7,62 %.

Referitor la acest subiect, directorul Alexandru Sabău a subliniat: ”Noi considerăm că şi acest grad de absorţie nu reflectă munca noastră în totalitate pentru că a fost o sincopă pe o perioadă destul de lungă în a plătii certificatele pe care noi le-am întocmit pentru solicitarea de bani în urma lucrărilor executate şi vorbesc de o perioadă de vreo 4 -5 luni, începând cu luna august şi terminând cu luna decembrie, în care efectiv banii nu au prea venit înspre noi. Bineînţeles, am folosit o mare parte din banii care reprezentau cota noastră de cofinanţare de 5 milioane de euro, pentru că, așa cum se știe, cota noastră de cofinanţare,  a Companiei de Apă Arieș, este 6 % din valoarea proiectului, cota de cofinanţare a consiliilor locale este 2 %,  a Guvernului României  - 12 % iar 80 % vin de la UE. Este de menţionat de asemenea implicarea celor din CAA, implicarea celor din organismul intermediar de la Cluj, care este imediat care este primul supervizor şi a autorităţii de management,  a domnului director general Ciprian Ghioc, care a venit în câteva rânduri şi personal ne-a ajutat şi ne-a dat nişte soluţii cu care am reuşit să rezolvăm căteva probleme la nivel de minister”, a mai precizat șeful CAA.

În afara lucrărilor prevăzute în proiectul de 79,9 milioane de euro, Compania de Apă Arieș a mai făcut și alte investiţii în Comunitatea Urbană Arieş, atât în municipiile Turda şi Câmpia Turzii cât şi în celelalte comune care fac parte din Asociaţia Văii Arieşului, investiții pe care le vom prezenta, pe larg, cu altă ocazie.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh