30
Lun, Dec
0 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 Thumbnail imageSe spune că acolo unde trăiesc bufnițe sau alte răpitoare înaripate nocturne, mediul înconjurător nu este poluat. Așa că m-am bucurat când președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor Turda, Ioan Chiorean, m-a invitat în curtea unde această instituție și are sediul pentru a-m arăta zeci de populare cucuvele. Bineînțeles că nu mi-a venit să cred însă, cunoscându-l pe cel care m-a sunat de mulți ani și știind că este o persoană extrem de serioasă, m-am deplasat la curtea de la Coral, cum este ea cunoscută turdenilor, unde își are sediul și Casa Locală de Pensii Turda. Când am privit în sus, printre ramurile stufoase ale unor specii de pin existente în acea curte am descoperit vreo treizeci de bufnițe (numărate de mine), extrem de frumoase, stând cuminție pe crăcile copacului pe care îl consideră, evident, casa lor.

Fiind păsări de pradă, nocturne, bufnițele se odihnesc ziua. Mă miră însă faptul că au ales o zonă urbană, destul de zgomotoasă, pentru că artera principală ce străbate centrul Turzii se află la vreo doar 20 de metri, pentru a-și stabili ”casa”. Thumbnail imageCitisem în urmă cu câțiva ani că astfel de colonii de bufnițe existau în brazii de la sediul Ocolului Silvic Turda, însă, foarte probabil, când acei arbori au fost tăiați, frumoasele înaripate și-au găsit o nouă casă, destul de aproape. S-au mutat, cum s-ar zice, de pe strada George Coșbuc pe strada Republicii.

Bufnițele sunt extrem de silențioase ziua, multe dintre ele dormitând cuminți în timp ce altele ne privesc cu ochii aceia mari care i-au făcut pe cei din vechime să le numească simbol al înțelepciunii. Noaptea, în curtea respectivă nu locuiește nimeni, așa că nimeni nu se plânge de zgomotele făcute de cele câteva zeci de bufnițe de talie medie care formează colonia din centru. Să sperăm că ele vor fi protejate de cei care lucrează în zonă, mai ales că bufnițele sunt una dintre cele mai importante metode de combatere naturală a rozătoarelor.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh