Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare de luni, 30 octombrie 2017, proiectul de hotărâre inițiat de președintele forului administrativ județean, domnul Alin Tişe, prin care au fost alocați suplimentar 1.000.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare a drumului județean DJ 107F limită cu județul Alba – Luncani (DN 15). Totodată, nu mai puțin de 4.005.820 lei au fost alocați realizării documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenții (D.A.L.I.), a proiectelor tehnice (P.T.), a avizelor și acordurilor necesare programului de reabilitare și modernizare a drumurilor județene.
De asemenea, tot în cadrul ședinței Consiliului Județean a fost adoptată o hotărâre prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici actualizați aferenți lucrărilor de modernizare și reabilitare a patru noi drumuri județene din județul Cluj, respectiv DJ 161A Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare, DJ 161C Iclod – Aluniș, DJ 161C Aluniș – Cornești și DJ 108N Aghireș – limită cu județul Sălaj.
„Așa după cum am mai precizat, ceea ce ne dorim este ca un număr cât mai mare de drumuri județene să beneficieze de lucrări complexe de reabilitare și modernizare, în profunzimea drumului. Acesta este motivul pentru care urmărim constant să identificăm noi și noi sume disponibile pe care să le direcționăm în acest scop, al reparațiilor de amploare finalizate prin turnarea de covor asfaltic în două straturi”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Necesitatea adoptării acestei hotărâri a fost determinată de inițierea procedurilor vizând încheierea, între Consiliul Județean Cluj și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a contractului de finanțare pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare și reabilitare a celor patru drumuri județene anterior menționate. Suma totală prevăzută în acest sens, de 15.043.540 lei, urmează a fi alocată prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală 2017-2020, cofinanțarea din bugetul Consiliului Județean Cluj urmând să se ridice la 3.875.620 lei.
Biroul de presă
30 octombrie 2017
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.