25
Lun, Noi
4 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din cadrul Consiliului Județean Cluj a participat în perioada 25-28 ianuarie 2018 la Târgul Internațional de Turism FESPO Zurich, cel mai important eveniment de profil din Elveția și unul dintre cele mai atractive târguri de turism din Europa.

,,Ceea ce ne dorim este ca prezența la aceste târguri de profil să determine o creștere semnificativă a numărului de turiști străini dornici să descopere ceea ce Clujul are mai frumos de oferit, mai ales în acest an în care sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

În cadrul ediției din acest an România a deținut, pentru prima dată, calitatea de ţară parteneră şi de invitat de onoare al evenimentului. În acest context, Ministerul Turismului a promovat destinațiile turistice ale României în cadrul unui stand special amenajat, cu o suprafață totală de 130 de mp, ce a avut ca element central o replică a porţii de intrare în cetatea Alba Carolina, marcând în acest fel anul centenarului Marii Uniri.

            În ceea ce privește patrimoniul turistic al județului Cluj, acesta a fost promovat prin intermediul unei game variate de materiale turistice cu rol în evidențierea tuturor tipurilor de turism practicate în zonă, respectiv turism cultural, rural, balnear, de agrement sau de business.

Un moment extrem de atractiv și apreciat de către public l-a reprezentat degustarea de produse tradiționale organizată de reprezentanții Clujului. Aceasta a constat în servirea de platouri cu produse tradiționale provenite din județul Cluj, inițiativa urmărind să promoveze și produsele locale, alături de zonele de interes turistic din județ. De asemenea, pe un ecran amplasat în cadrul standului României a rulat un videoclip de prezentare a celor mai importante atracții turistice din Cluj.

La rândul lui, programul în cadrul standului național a cuprins acțiuni de promovare a României ca destinație turistică precum evenimente de tip business to business, momente artistice de dans și muzică populară sau degustări de produse tradiționale.

 

 

Biroul de presă

30 ianuarie 2018

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh