23
Sam, Noi
4 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Ideea de bază a acestui proiect este de a desfăşura o acţiune de ecologizare în satul clujean, Borzești, în data de 17 Martie 2018. Acest sat este amplasat într-un peisaj pitoresc montan, la o distanță de 50 km de Cluj-Napoca şi 20 km de Turda. Are o istorie bogată, fiind atestat încă din anul 1351. În anul 1922, istoricul sat Birchiș își schimbă numele în Borzești, în cinstea prof. Alexandru Borza-fondatorul Grădinii Botanice din Cluj Napoca, care a trăit pe aceste meleaguri. Acest mare om de știință nu este unica mândrie a satului, atenția ne este focalizată şi asupra bisericii, care este monument istoric, fiind recunoscută pentru însemnătatea ei națională. Un alt obiectiv turistic sunt Cheile Borzești, având o oază de liniște, de aer curat, cu multe cascade, cu numeroase specii de plante şi animale.
Borzești a devenit în ultimii ani un sat de vacanță. Prin această acțiune de ecologizare se va face o promovare a locului în mediul online, pentru atragerea turiștilor în această zonă și informarea lor cu ce se poate vizita.
Locul de întâlnire va fi la intrare în satul Borzești, iar ora de începere va fi 10:30. Acest proiect este creat de Organizația Studenților pentru Turismul Românesc, la inițiativa unui fiu al satului, Lung Florin, susținut de membrii TNL Turda, de asemenea cu un mare sprijin din partea ONG-ului WorldVision. S-au identificat locurile în care se va acționa pentru a debarasa satul de gunoaie menajere. Foarte important este și instruirea sătenilor/vizitatorilor pentru a nu mai arunca gunoaie peste tot. Acest lucru se va face prin amplasarea a 10 panouri informative în locurile unde se va face curățenie.
Vă invităm, cu drag, să ne dați o mână de ajutor și să descoperiți un colț de rai, plin de tradiții și cu o istorie bogată!
 
Cu stimă,
 
Lung Florin Dănuţ,
reprezentant al FIII SATULUI BORZEŞTI
0748697699
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 
Str.Sticlarilor, nr.9, Turda, jud.Cluj
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh