Administrația din Câmpia Turzii, la cârma căreia se află primarul Dorin Lojigan, lansează o nouă afirmație șoc, după ce, în urmă cu circa o lună a șocat Consiliul local explicând că dorește să creeze o tradiție dintr-un Festival al Peștelui, a cărui primă ediție ar urma să desfășoare în acest an. Adică, să fim serioși, Câmpia Turzii nu se află nici pe Dunăre, nu are nici cine știe ce complex pescăresc, nu este situat nici măcar pe Mureșul ai cărui pești au fost goniți de balastierele „băieților deștepți”. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem și poziția primarului Câmpia Turzii: cu ce să atragem turism la Câmpia Turzii, într-un oraș care știa metalurgie și atât?
Iar acum, printr-un comunicat de presă trimis de Direcția Relații cu Comunitatea din cadrul Primăriei Câmpia Turzii, administrația Lojigan ne mai șochează o dată, încă din titlu: „Înotul ar putea deveni sport-fanion la Câmpia Turzii”. Înainte de a vă pune la curent cu ce conține comunicatul și „de unde până unde” au „scos-o”, să stăm puțin strâmb și să judecăm drept. Orașul vecin, Turda, are deja de ani buni un bazin de înot, folosit, bineînțeles, și de mulți dintre locuitorii Câmpiei Turzii. Bazinul didactic școlar este un obiectiv care funcționează în pierdere. Cheltuielile de funcționare ale acestuia, cărora se adaugă salariile angajaților, sunt mult, mult mai mari decât încasările, iar dacă acesta nu ar fi fost dat în administrarea Salinei Turda, care suportă pierderile, probabil că ar fi fost închis demult. Zeci, poate sute, de copii din întreaga zonă au învățat să înoate aici și chiar au deprins drumul spre competiții și o anumită performanță. Însă nimeni de aici nu a spus că „înotul ar putea deveni sport-fanion la Turda”.
De aceea, aroganța sau exaltarea celor care sunt acum la cârma Primăriei Câmpia Turzii, pare puțin deplasată. Sigur că unii ar putea să ne contrazică, având sau nu argumente însă, pentru ca sintagma din titlul comunicatului să fie adevărată, este nevoie de o perioadă foarte mare de timp. Și nu doar de timp, ci de o determinare fără precedent pentru toți cei care vor fi implicați, mai ales pentru Consiliul local din Câmpia Turzii. Apropierea dintre Turda și Câmpia Turzii ne permite să putem învăța unii din greșelile celorlalți, iar cazul concret în argumentarea acestei constatări este istoria edificării Bazinului de Înot de la Turda, cu atât mai mult cu cât finanțarea ar urma să vină de la aceeași Companie Națională de Investiții (C.N.I.) care i-a tras pe sfoară pe turdeni. Pe scurt, după ce proiectul, planificările și speranțele s-au construit, toate, pe finanțarea de către C.N.I. a Bazinului de Înot Didactic-Școlar de la Turda. Însă, după ce țara s-a confruntat cu investițiile acestei pleonastice, în această frază, companii, Turda s-a trezit că plătește, ea singură, întreaga construcție a bazinului de înot. Vă amintiți bazinele și patinoarele, unele construite chiar de firma fostului consilier local PD-L-ist, Gabriel Silaghi, MBS Group, terenurile de fotbal în pantă sau construite în pustiu...
Încă un argument că afirmația celor de la Primăria Câmpia Turzii este cam hazardată este tradiția sportivă a acestui oraș care a dat țării și lumii mari sportivi. Tradiția sportivă a celor din Câmpia Turzii este în tenis de câmp, în popice și fotbal, ba chiar și în box, în volei, atletism, de aceea va fi greu pentru cei care vor merge la bazinul, pe care să presupunem că autoritățile locale vor reuși să-l edifice într-o perioadă nedeterminată de aici înainte, pentru a învăța tainele sportului de performanță, să transforme înotul, prin rezultatele lor, în sportul-fanion al municipiului Câmpia Turzii. Pentru că, nu-i așa, există o Ruzici, un Mureșan sau un Santeiu. E mai ușor să omori toate sporturile din oraș, pentru ca un nou sport să devină „fanion”, dar nu cred că se dorește asta, chiar dacă multe discipline trec prin clipe grele la Câmpia Turzii.
Iată comunicatul de presă care ne-a inspirat rândurile de mai sus, intitulat, cum spuneam, „Înotul ar putea deveni sport-fanion la Câmpia Turzii”: „Astăzi, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, a depus la Compania Națională de Investiții o cerere privind finanțarea obiectivului de investiții: „Bazin de înot didactic”.
Având în vedere că în municipiul nostru sunt mulți practicanți de sporturi, precum înotul sau săriturile în apă, oportunitatea unui asemenea proiect de anvergură este incontestabilă.
Totodată, prin implementarea acestui proiect în Municipiu, administrația locală va pune bazele unei dezvoltări economice pe orizontală în zona unde va fi amplasat bazinul.
În conformitate cu proiectul depus la CNI, bazinul ar urma să se întindă pe o suprafață de 4320 mp., fiind amplasat pe str. Teilor nr. 1K.
La ora actuală Câmpia Turzii nu dispune de un bazin de înot acoperit, iar necesitatea asigurării unei dezvoltări durabile şi echilibrate a infrastructurii la nivel local impune implementarea acestei investiții.
Faptul că înotul este o activitate care stimulează dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor, cu multiple implicaţii pozitive pentru sănătate constituie un nou element în favoarea construirii unui bazin didactic de înot.
Dacă solicitarea depusă astăzi va fi acceptată de CNI există mari șanse ca lucrările să debuteze curând, iar anul 2020 să marcheze inaugurarea unui Complex polisportiv cu patinoar, bazin de înot, terenuri de fotbal, tenis și baschet în zona Parcului Municipal din Câmpia Turzii.
„Sunt hotărât să întreprind toate demersurile pentru ca acest proiect să prindă viață și să fie unul dintre pilonii cei mai importanți din infrastructura sportivă locală. Am promis să contribui decisiv la dezvoltarea durabilă a orașului în care m-am născut și să dezvolt, alături de echipă, proiecte edilitare de importanță majoră. Astăzi facem un nou pas înspre această investiție, care dacă va fi aprobată, va reprezenta un nou proiect edilitar pentru oraș, dar și o mare bucurie în rândul iubitorilor acestui sport”, spune primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan”, se arată în comunicatul de presă semnat Direcția Relații cu Comunitatea.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.