25
Lun, Noi
2 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Primăria Municipiului Turda marchează astăzi o nouă mare reușită prin semnarea contractului de finanțare europeană pentru proiectul “Restaurarea, punerea în valoare şi introducerea în circuitul turistic a Castrului Legiunii a V-a Macedonica, Potaissa-Turda (CASTRUM)”, în valoare totală de 21.861.853,51 lei. Prin modernizarea acestui obiectiv de mare importanță se va naște un nou mare
brand al Turzii, alături de Salina Turda.

Contractul de finanțare a fost semnat astăzi de primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei și de directorul general al Agenției de Dezvoltare Nord – Vest, Marcel Boloș. De asemenea, a fost finalizată documentația în vederea demarării procedurilor de licitație pentru proiectare și execuție.

În cadrul proiectului vor fi realizate intervenţii cu rol de restaurare/reabilitare, conservare şi protecţie a materialului arheologic al Castrului legiunii V Macedonica de la Potaissa (astăzi Turda).

Vor fi amenajate şi marcate la suprafaţă principalele drumuri din interiorul castrului (Via Pretoria, Via Principalis, Via Decumana) şi va fi recreat circuitul perimetral (Via Sagularis), care va permite atât vizitarea castrului, cât şi monitorizarea/întreţinerea obiectivului. Pe circuitul de vizitare se vor crea locuri de odihnă prevăzute cu bănci, pubele, cişmele cu apă potabilă și se vor amplasa panouri informative (cu prezentarea generală a castrului, sisteme de ilustrare grafică și indicatoare de traseu) în puncte cheie ale drumurilor romane și în zonele de intersecție ale acestora.  Se va realiza delimitarea (împrejmuirea) şi valorizarea castrului ca obiectiv turistic.

Acţiunile de cercetare şi supraveghere arheologică pentru obiectivele afectate de intervenţii (palestra, via pretoria, via principalis, via sagularis, porta decumana, porta principalis dextra, porta principalis sinistra, thermae, bastionul de curtină şi bastionul de nord-vest), care vor fi realizate conform specificaţiilor istoricilor şi experţilor restauratori, vor include cercetări arheologice de tipul: a) cercetări arheologice preventive, b) supravegheri arheologice în stratul vegetal şi  c) supravegheri arheologice în zonele obiectivelor deja cercetate şi conservate primar pentru intervenţii.

Biroul de Presă

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh