23
Lun, Dec
0 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu conducerea Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului, au analizat stadiul la zi al programelor de lucrări de modernizare și reabilitare, respectiv de întreținere a drumurilor județene derulate în primele șase luni ale anului. În toată această perioadă, s-au executat sau se află în plină desfășurare lucrări pe nu mai puțin de 32 de drumuri județene.

Dintre cele 32 de drumuri, pe 9 se află în derulare ample lucrări de reabilitare și modernizare, în profunzimea drumului, în timp ce pe alte 23 s-au finalizat sau se derulează în continuare lucrări de întreținere curentă și periodică.

În ceea ce privește ordinea de prioritate în reabilitarea drumurilor județene, aceasta a fost stabilită în baza unor criterii obiective, respectiv starea de degradare a drumurilor, volumul traficului rutier și condițiile în care se desfășoară acesta, scopul tuturor acestor lucrări și investiții fiind acela de îmbunătățire a infrastructurii rutiere, în perspectiva impulsionării dezvoltării economico-sociale a întregului județ.

De altfel, atât lucrările de reabilitare și modernizare a drumurilor județene cât și cele de întreținere curentă și periodică au vizat toate zonele din județ, intervenindu-se atât pe drumuri care asigură legătura directă cu municipiul reședință de județ sau cu celelalte centre urbane, cât și pe drumuri de mare importanță din punct de vedere turistic ori cu un aport important în economia județului.

În ceea ce privește investițiile din cadrul programelor de lucrări de reabilitare și modernizare, la sfârșitul lunii iunie se aflau în plină derulare lucrări pe următoarele drumuri județene:

  • DJ 161A Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare – DJ 150;
  • DJ 107N, pe două sectoare de drum, respectiv Băișoara – Valea Ierii și Gura Râșca – Someșul Rece;
  • DJ 161C Aluniș – Corneni;
  • DJ 109A Chinteni – Dealul Jurcii;
  • DJ 107R Muntele Băișorii – Muntele Mare – Pârtia Buscat;
  • DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău – Răchiţele;
  • DJ 107P Gilău – Someșu Rece – Mărișel – DN 1R;
  • DJ 151C Tritenii de Jos – limită cu judeţul Mureş;
  • DJ 107L Petreşti – Lita.

 

În același timp, la capitolul lucrări de întreținere, în primul semestru al anului 2018 au fost finalizate sau se află în plină derulare lucrări constând în așternere de covor asfaltic, reparații și alte categorii de operațiuni necesare menținerii condițiilor tehnice corespunzătoare, pe următoarele drumuri sau sectoare de drumuri județene:

  • DJ 103G, pe mai multe sectoare de drum, după cum urmează: Aiton – Ceanu Mic (covor asfaltic finalizat), DN1 – Tureni (covor asfaltic finalizat), (DN 75) Mihai Viteazu – Cheia – Cheile Turzii (covor asfaltic finalizat), Cheile Turzii – Sănduleşti (pietruire), Gheorgheni – Centura ocolitoare Vâlcele-Dezmir-Apahida (covor asfaltic finalizat);
  • DJ 161B Turda – Ploscoş (covor asfaltic);
  • DJ 103M Rediu – Aiton (pietruire);
  • DJ 107R Băişoara – Muntele Băişorii (covor asfaltic);
  • DJ 107N Mănăstirea Muntele Rece (şanţuri, aşternere de material pietros);
  • DJ 107M Săcel – Buru – limită cu judeţul Alba (burduşiri, plombări);
  • DJ 103T Feleacu – Pârtia de schi Feleacu (burduşiri, lucrări pregătitoare în vederea asfaltării);
  • DJ 150 Luna – Aeroportul militar Luna (covor asfaltic finalizat);
  • DJ 150A Crişeni – DN 16 (plombări, burduşiri);
  • DJ 109V Pădureni – Satu Lung (lucrări pregătitoare în vederea asfaltării şi reciclării);
  • DJ 109S Borşa – Giula (eliminarea gropilor cu material pietros);
  • DJ 764B  (DN 1) Valea Drăganului – Baraj Drăgan (plombări);
  • DJ 108K limită cu judeţul Bihor – DJ 764B (plombări);
  • DJ 161A Apahida – Cojocna – Iuriu de Câmpie (plombări, burduşiri);
  • DJ 161 Bonţida (plombări, burduşiri);
  • DJ 109D (DJ 109C) – Sic – Coasta – Vişea (lucrări pregătitoare în vederea asfaltării şi reciclării);
  • DJ 107N Muntele Rece – Gura Râştii (pietruire);
  • DJ 108C (DN1) – Ardeova – Mănăstireni (covor asfaltic finalizat);
  • DJ 108C Leghia – DN 1(plombări, burduşiri);
  • DJ 107T Măguri Răcătău – Măguri (reprofilare cu adaos de piatră);
  • DJ 109C Fizeşu Gherlii – Sântioana – Ţaga (reparaţii la sistemul rutier, burduşiri);
  • DJ 107J Valea Ierii – Caps – Cerc (covor asfaltic finalizat);
  • DJ 107P Someşu Rece – Mărişel (plombări).

 

Totodată, în urma situaţiilor de urgenţă apărute, în decursul anului 2018 s-a intervenit pe următoarele drumuri judeţene: DJ 107P Mărişel, DJ 764B Valea Drăganului, DJ 109C Sucutard, DJ 107R Ciurila şi Filea de Jos.

 

De asemenea, s-au executat lucrări de marcaje rutiere longitudinale (axiale), de separare a sensurilor de mers pe o lungime totală de 52,1 kilometri, după cum urmează:

  •    DJ 108C Gârbău – Aghireş - Leghia (pe sectorul cuprins între kilometrul 5+600 şi kilometrul 28+050; 22,45 kilometri)
  •    DJ 107R Făget – Sălicea - Ciurila (pe sectorul cuprins între kilometrul 8+300 şi kilometrul 21+350; 13,05 kilometri)
  •    DJ 103G (DN 1) Tureni – Ceanu Mic – Aiton – Gheorgheni (Centura ocolitoare Vâlcele – Apahida) (pe sectorul cuprins între kilometrul 41+787 şi kilometrul 58+387; 16,6 kilometri.
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh