27
Vi, Dec
0 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, au fost identificați 4 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, din Cluj-Napoca și Baciu, bănuiți de sustragerea a trei autovehicule și conducerea acestora pe raza municipiului Cluj-Napoca.politia cluj

 La data de 4 martie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 02 – 04.03.2019, persoane necunoscute au pătruns în incinta parcării unui imobil din cartierul Dâmbu Rotund, din Cluj-Napoca, de unde au sustras trei autoturisme, care aveau cheile în interior.

Prejudiciul reclamat a fost estimat la 28.000 de euro.

Imediat după sesizare, polițiștii au demarat cercetările și, în scurt timp, au reușit identificarea celor implicați în comiterea faptei. Astfel, s-a stabilit că, la data de 2 martie a.c., în jurul orei 22:30, un tânăr, de 15 ani, din Baciu, ar fi pătruns în incinta parcării imobilului respectiv, de unde, la intervale diferite de timp, ar fi sustras cele trei autoturisme. Ulterior, împreună cu alți trei tineri, ar fi condus autovehiculele pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Cele trei autoturisme au fost găsite abandonate pe raza municipiului Cluj-Napoca.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, complicitate la furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute de Codul penal.

În continuare, se efectuează investigații pentru documentarea întregii activități infracționale a celor patru tineri, precum și pentru tragerea la răspundere penală a acestora.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh