UAT Municipiul Turda organizează concurs în data de 18 aprilie 2019, orele 10,00
pentru ocuparea următoarei funcţii publice vacante:
Consilier I/superior - Serviciul urbanism, amenajarea teritoriului și cadastru
Condiţii specifice: - studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, domeniul fundamental științe umaniste și arte, domeniul de licență arhitectură sau urbanism
- minim 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice
Probele pentru concurs sunt stabilite astfel.
- proba scrisă se va susţine în data de 18 aprilie 2019, orele 10,00
- proba de interviu se va susţine în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
Condiţiile generale de ocupare a postului sunt cele prevăzute în legea 188/1999, republicată (r2), art. 54.
Acte necesare la dosar:
- a) formularul de înscriere;
- b) curriculum vitae, modelul comun european;
- c) copia actului de identitate;
- d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
- e) copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
- f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului. Adeverinţa va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice;
- g) cazierul judiciar;
- h) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.
Copiile de pe actele necesare se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs, cu excepţia copiei cărții de identitate, care se poate transmite şi în format electronic.
Adeverinţele de vechime care au un alt format decât cel prevăzut în HGR 611/2008, anexa 2D, trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexă şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului în Monitorul oficial, partea a III-a, respectiv în perioada 18 martie – 08 aprilie 2019, ora 15, la sediul Primăriei municipiului Turda, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr. 28, cam. 15. Dosarele se vor verifica de către comisia de concurs iar rezultatele selecţiei dosarelor se vor afişa la sediul instituţiei și pe pagina de internet.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la Biroul Resurse Umane, cam. 48, telefon 0264-317199, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., persoană de contact Alexandrina Rustem, consilier RU.
Atribuțiile postului:
- Primește și verifică cererile pentru eliberarea autorizațiilor de construire/desființare și autorizațiilor pentru branșamente;
- Întocmește autorizațiile de construire/desființare/branșamente pentru lucrările repartizate;
- Stabilește taxele aferente documentațiilor de urbanism repartizate;
- Analizează și soluționează cererile și sesizările cetățenilor privind domeniul de activitate;
- Contribuie cu informații și consultanță de specialitate la elaborarea proiectelor privind patrimoniul cultural și natural, finanțate din fonduri locale, naționale sau europene;
- Întocmește pe baza documentațiilor existente referate, situații statistice în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului;
- Colaborează cu departamentul responsabil cu disciplina în construcții pentru soluționarea petițiilor;
- Contribuie cu date și opinii profesionale la întocmirea și elaborarea lucrărilor/studiilor/cercetărilor din cadrul serviciului, pe domeniul specific de competență;
- Analizează și verifică lucrările de urbanism primite spre avizare;
- Redactează rapoarte de specialitate în vederea promovării unor proiecte de hotărâri, pe domeniul de competență;
- Răspunde de modul de implementare a procedurilor elaborate în cadrul SCIM.
Bibliografie:
- Constituția României;
- Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduită a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată,cu modificările și completările ulterioare;
- Ordin nr. 839/2009, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările și completările ulterioare;
- HG nr. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;
- HG nr. 525/1996, pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Nr. 6072/18.03.2019
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.