Zeci de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat pentru menținerea ordinii publice în Florești. Peste 80 de persoane au fost legitimate, iar 4 dintre acestea au fost conduse la sediul unității pentru audieri .
De asemenea, polițiștii au acționat împreună cu specialiști pentru prevenirea faptelor ilegale în ceea ce privește consumul de energie electrică. În urma controalelor, în 8 situații s-au efectuat deconectări/debranșări, fiind constatată și o infracțiune în acest domeniu.
La data de 10 aprilie a.c., s-a desfășurat o acţiune cu efective mărite pe raza comunei Florești. Acțiunea a fost coordonată de polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești și a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor urmărite, prevenirea și contracararea faptelor ilegale privind consumul de energie electrică.
Au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Criminalistic și din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale. De asemenea, au participat jandarmi din Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca și polițiști locali.
Totodată, au fost cooptați specialiști din cadrul Electrica S.A., pentru efectuarea unor verificări în ceea ce privește racordarea la rețeaua electrică și consumul de energie electrică.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 82 de persoane, iar patru bărbați, pe numele cărora erau emise mandate de aducere fiind bănuiți de comiterea unor infracțiuni, au fost conduși la sediul unității de poliție pentru audieri.
În urma verificărilor efectuate pe linia verificării și respectării prevederilor legale referitoare la consumul de energie electrică, în 8 situații s-a impus realizarea unor lucrări pentru deconectare/debranșare. De asemenea, a fost constatată o infracțiune pe linia consumului fraudulos și a racordării neautorizate.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.