Co-fondatorul SpaceX, compania americană care revoluționează construcția de rachete și explorarea spațiului, Tom Mueller, este invitatul special al Techsylvania în 2019.
Alături de el, pe scena evenimentului va urca și Peter Vesterbacka, creatorul celebrului brand Angry Birds.
Între 8 și 11 iunie, la a 6-a ediție a evenimentului vor ajunge peste 60 de speakeri, fondatori, investitori și oameni-cheie din companii precum Techcrunch, Forbes, Starburst și Nike. În premieră la Techsylvania, pe modelul CES și Techcrunch Disrupt, vor fi amenajate și 20 de spații dedicate startup-urilor de la nivel national și internațional.
În 2019, Techsylvania înseamnă peste 100 de prezentări, workshop-uri, sesiuni Q&A și evenimente satelit.
Cei 3.000 de participanți, ingineri, fondatori, investitori, CEOs din domeniul IT și bancar, dar și antreprenori, vor avea parte de nu mai puțin de 40 de ore de conținut de calitate oferit de speakeri internaționali.
Lista cuprinde nume ca Peter Yared, fondatorul a șase companii achiziționate de giganți precum Sun sau Oracle; Matt Michelsen, fondator, dar și consultant pentru brand-uri precum Lady Gaga, Nike, Cirque Du Soleil, YouTube; John Biggs, autor al celei mai citite cărți despre blogging, dar și redactor al Techcrunch și experți tehnici de la companii precum BBC, Ambrosus, Packboard, InCountry.
De neratat sunt și cei doi decacorni vedetă din Asia de Sud-Est, Grab și Go-Jek care rivalizează pe piața de ride-sharing din Singapore. Ambele companii au fost evaluate la peste 10 miliarde de dolari.
Techsylvania aduce o infunzie de capital record în România.
Investitori care administrează fonduri venture capital ce depășesc de peste 500 de ori bugetul orașului Cluj-Napoca și de 15 ori bugetul total de investiții al României pentru 2019, lideri în domeniul investițiilor în SUA, Marea Britanie, Oman și Israel sunt așteptați la eveniment. Sakshi Chhabra Mittal, vice președintele Softbank Vision Fund și Fang Yuan, vice președintele Baidu Ventures, reprezintă fonduri care dețin 100 de miliarde de dolari, respectiv 500 de milioane de dolari în administrare. Abdullah Al-Shaksy, co-fondator și CEO al Phaze Ventures, compania care administrează fonduri venture capital destinate dezvoltării și susținerii inovației în Oman și Joey Brander, partener al First Serve Partners, firmă care investește în startup-uri din domeniul sportiv, media, entertainment sau tehnologie se află și ei printre cei peste 20 de investitori care se alătură evenimentului.
30 de evenimente satelit și 10 workshop-uri la a 6-a ediție
Pentru al doilea an consecutiv, în cadrul Techsylvania sunt organizate și evenimente satelit. Acestea vor depăși limitele sediului central, Sala Polivalentă - BT Arena, și îi vor provoca pe cei mai curioși dintre participanți să își dezvolte abilitățile de design, să descopere cum realitatea virtuală schimbă domeniul medical sau cum pot câteva sesiuni de cățărare să îi ajute la dezvoltarea personală.
Nu mai puțin de 30 de astfel de evenimente sunt organizate în cele patru zile ale Techsylvania. Participanții se pot înscrie gratuit la cât mai multe evenimente satelit pentru o experiență unică.
“A 6-a ediție stă sub semnul dezvoltării, de la numărul cu 25% mai mare al speakerilor, la noul spațiu inovativ în care organizăm Techsylvania și a Startup Alley, noul spațiu de expoziție dedicat startup-urilor din toată lumea și susținut de Google. Nu ne oprim aici. Maratonul de programare are pentru prima dată în acest o temă fintech fiind susținut de partenerul principal al evenimentului, BCR. Peste 10 echipe își vor testa cunoștințele de programare într-un hackathon de 24 de ore”, a declarat Vlad Ciurcă, co-fondatorul și producătorul executiv al Techsylvania.
Startup Avalanche, competiția internațională dedicată startup-urilor organizată în parteneriat cu Risky Business, nu lipsește nici în acest an din agenda Techsylvania. După trei ani în care cel mai bun proiect a câștigat o excursie de nouă zile în Silicon Valley, unde a avut șansa să interacționeze cu investitori de top, potențiali clienți și parteneri, în 2019 startup-urile înscrise vor avea parte de un nou premiu: o investiție de 100.000 de euro.
Biletele se pot cumpăra de pe www.techsylvania.com.
Până pe 1 iunie puteți beneficia de prețul Regular de €99 pentru biletul Builder și €189 pentru accesul Premium.
Această ediție nu ar fi putut avea loc fără sprijinul partenerilor care susțin Techsylvania. Aceștia contribuie activ la creșterea comunității IT și non-IT pe plan local, dar și internațional.
George, primul banking inteligent din România este partener principal al Techsylvania. Acesta a lansat primul pachet de cont si card disponibil instant si integral online.
George ține minte destinatarii transferurilor tale și completează automat datele direct din agenda de contacte a contului tau. George poate fi folosit chiar ca un asistent financiar care iti clasifica si analizeaza cheltuielile.
Medicover, singura companie privată de ingrijire medicală și de diagnostic cu experiență internațională din România este partener principal al Techsylvania 2019. În peste două decenii de prezență pe piața din România, Medicover și-a extins prezența, ajungând în prezent la o rețea de 37 de clinici în București și în țară, peste 200 de clinici partenere și două spitale: Spitalul Medicover în București și Spitalul Pelican, în Oradea.
BMW Group România este partenerul de inovație al Techsylvania. În 2018, BMW Group România a stabilit un record absolut de livrări pentru numărul de automobile, depăşind pentru prima dată pragul de 3000 de unităţi. BMW Group România se concentrează și investește constat în dezvoltarea unui program tot mai complex de servicii pentru clienţii săi.
Ne susțin: Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Local Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj
Lista susținătorilor Techsylvania continuă cu: glo™, Fortech, Metro Systems, OMV Petrom, Betfair Romania, E.ON, Connatix, Pentalog, Bosch, Wolfpack Digital, Telenav, certSIGN, Macadamian, Novis Plaza, Halcyon Mobile, Cluj Business Campus, Arobs Transilvania Software, Accenture, D’Institute, Fitbit, Klarna, Hypermedia, Porsche Enginnering, Riverbed, Rondo, Bannersnack, Canada, Emerson, Dual IT, Microsoft, Bayer G4A, LLA, PitechPlus Rode Apps.
Ne puteți urmări pe:
https://techsylvania.com/ FB: Techsylvania | Twitter: @techsylvania
Techsylvania este cea mai mare platformă de creștere prin tehnologie din România și unul dintre cele mai semnificative evenimente de tehnologie din Europa de Est.
Specialiști din întreaga lume dezbat idei revoluționare, intr-un spațiu care facilitează interacțiuni valoroase între companii mari din România, antreprenori, startup-uri și fonduri de investiții.
Evenimentul a fost creat în 2014 de către Oana Petruș și Vlad Ciurcă. Numărul participanților la eveniment crește anual, la ultima ediție fiind prezenți 2.200 de oameni din 27 de țări.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.