Unul dintre foști directori ia atitudine vizavi de modul în care a fost distrus trotuarul din jurul Colegiului Național „Mihai Viteazul” Turda.
„De două luni, cam așa arată o parte a trotuarului din jurul Colegiului Național "Mihai Viteazul" Turda! Au dispărut coșurile de gunoi, au dispărut arbuștii din fața liceului (mai sunt ceva urme de crengi uscate aruncate peste gard). Pentru așa ceva nu se deranjează Poliția să amenințe cu amendă! Se pare că accesul pietonilor pe trotuare e îngreunat de iarba de pe terenul de sport din curtea liceului, nu de lucrările începute și abandonate de cei dela Digi! De două luni!”, a semnalat pe rețelele de socializare profesoara Mariana Ursu, care a fost director al CNMV iar în prezent este președinta Asociației Collegium, a foștilor absolvenți ai acestei instituții de învățământ, foarte activă în relația cu actualii elevi și profesori.
Așteptăm un răspuns din partea Poliției Locale și a serviciilor din Primăria Turda referitor la situația de la CNMV. Cu atât mai mult cu cât, la începerea școlii, copii noștri, care învață la acest prestigios liceu vor coborî din autobuz exact în acele gropi mizerabile.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.