Primarul Cristian Matei a decis organizarea unor întâlniri, în teren, cu locuitorii diferitelor zone ale orașului. Se pare că inițiativa se bucură de mult succes în rândul turdenilor, dovadă numărul mare de persoane care au ținut să fie informați despre lucrările pe care Primăria municipiului Turda le execută în această perioadă. Mulți dintre ei i-au transmis edilului-șef problemele zilnice cu care se confruntă iar alții i-au propus chiar și soluții.
Ce spune primarul Cristian Matei despre acest contact direct cu turdenii?
Miercuri, 18 septembrie, primarul și specialiștii în urbanism din Primăria municipiului Turda au stat de vorbă cu locuitorii din arealul de modernizare Oprișani 3B.
„Le-au fost prezentate proiectele de modernizare pe care le-am demarat și le-am ascultat doleanțele, fiecare cerere urmând să fie soluționată. Am participat în teren alături de toți reprezentanții serviciilor administrației locale, cetățenii având astfel posibilitatea de a face cunoscute problemele pe care le au, în dialog direct cu factorii de decizie”, declara primarul turdean după prima întâlnire.
A doua zi, de la ora 17.00 s-a desfășurat o altă întâlnire, cu locuitorii din zona Oprișani 3B, în același format, fiind invitați toți cei care doreau să discute cu șeful administrației locale. Zeci de localnici s-au prezentat la punctul de întâlnire, stabilit pe str. Nuferilor nr. 21 (intersecția străzilor Nuferilor, Narciselor și Zorilor).
Ce spune primarul Cristian Matei despre acest contact direct cu turdenii? „O nouă întâlnire cu cetățenii! În cadrul discuțiilor de ieri cu locuitorii din arealul de modernizare Oprișani 3B am preluat toate sugestiile celor prezenți și le vom soluționa rapid. Este datoria noastră să fim între oameni, să ascultăm care sunt problemele, să le dăm vești bune, pentru că Turda se transformă! Vă mulțumesc tuturor pentru participare, implicare și dorința de a ne susține în demersul nostru, de a schimba total fața acestui oraș!”, transmite Cristian Matei, care și-a făcut un obicei din a fi prezent, aproape zilnic, pe șantierele din oraș, pentru a supraveghea personal modul în care avansează lucrările, dar și calitatea acestora.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.