Efective angrenate (politiști, jandarmi, politisti locali, militari) - 640
Persoane verificate cu privire la respectarea măsurii de izolare/carantină: 434
Societăți comerciale/ Persoane fizice autorizate verificate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență - 23
Sancțiuni contravenționale aplicate - 129; valoare - 222.215 lei (majoritatea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației)
De la debutul pandemiei până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au fost înregistrate 7 dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
În domeniul situațiilor de urgență 92 de salvatori din cadrul ISU, SAJ și al operatorilor privați de asistență medicală de urgență au fost implicați în acțiunile de împiedicare a răspândirii noului tip de coronavirus, dar și în activități specifice Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Au fost întreprinse măsuri pentru transportul a 43 de cetățeni, în condiții de izolare biologică, pentru urmarea perioadei de carantină sau autoizolare.
44 de clujeni au primit informații de la personalul medical desemnat de către Direcția de Sănătate Publică în acest sens, prin intermediul liniei telefonice dedicate COVID-19 (0364 430 030).
Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: 172 persoane în carantină, 510 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, 143 persoane depistate pozitiv cu Covid-19 din județul Cluj sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.