Candidatul Pro România pentru postul de primar la Turda, Mircea Irimie, a votat la ora 13, la secția de vot de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”. A venit la vot împreună cu întreaga familie, soția, fiica și fiul său.
La ieșirea de la urne a declarat: „Am votat pentru un oraș de nota 10, pentru un oraș prosper, modern și sigur. Suntem cei care am venit cu ofertă cinstită, onestă, față de cetățenii Turzii. Noi am propus un Consiliu local al elitelor și 10 proiecte majore pentru dezvoltarea și modernizarea municipiului, proiecte mult așteptate de turdeni. Democrația presupune dezbateri, dezbateri de idei, dezbateri de propuneri, de proiecte. Din păcate, la Turda nu a avut loc nici dezbatere. Este corect ca cetățeanul să fie bine informat, să voteze în cunoștință de cauză, să poată face diferența dintre candidați, dintre cei care știu, stăpânesc și cunosc. Noi am venit cu o echipă de specialiști, oameni care, fiecare în domeniul lui de activitate a făcut ceva bun, a confirmat că are capacitate, are responsabilitate și experiență, cu vârfuri ale comunității în sănătate, oameni din educație, specialiști din mediul privat, oameni care au performat în sport, oameni de artă și cultură, pentru că Turda are nevoie ca, pe fiecare domeniu de activitate, specialiștii să-și spună cuvântul și să existe progres și dezvoltare. Invit turdenii să meargă la vot, să voteze pentru viitorul orașului nostru, pentru viitorul nostru, aici, la noi acasă, pentru un oraș care să se dezvolte și să-și invite, din nou, turdenii, care din păcate au ales drumuri îndepărtate, să trăiască în alte țări, să se întoarcă acasă, să-și refacă familiile, să-și reîntemeieze familiile aici, la noi, la Turda. Mergeți la vot”, a transmis Mircea Irimie turdenilor.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.