18
Sam, Mai
7 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 7 februarie a.c., în jurul orei 20.40, poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baciu au observat un autoturism care se deplasa pe sensul opus de mers al drumului naţional 1F E81, în localitatea Baciu.retinut politie

Poliţiştii au efecuat semnal regulamentar de oprire, conducătorul auto continuându-şi deplasarea.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, fiind oprit la scurt timp, stabilindu-se că autoturismul este condus de un bărbat de 52 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

Testatea acestuia cu aparatul etilotest a relevat o concetraţie de 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. 

Totodată, din verificările efectuate, a reieşit faptul că acesta nu deţine permis de conducere.

Cu ocazia cercetărilor efecuate, s-a constatat faptul că autoturismul condus de bărbat ar fi fost sustras de către acesta din incinta  societăţii comerciale unde bărbatul îşi desfăşura activitatea, iar anterior opririi în trafic, acesta ar fi acroşat un autoturism staţonat în afara părţii carosabile.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi furt în scop de folosinţă, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh