Se împlinesc 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, premisă fundamentală pentru realizarea idealului național de la 1918. Pentru a marca pașii istorici ai realizării Unirii, Primăria Municipiului Turda, Muzeul de Istorie și Casa de Cultură Turda organizează în data de 24 Ianuarie 2022 de la ora 17,00 la Muzeul de Istorie din Turda un eveniment în cadrul căruia va avea loc lansarea cărții „PREOȚII MARII UNIRI. VOL. II. PREOȚI DIN COMITATUL MUREȘ-TURDA LA MAREA UNIRE”, avându-l ca autor pe istoricul turdean prof. dr. Răzvan Mihai Neagu. Volumul a apărut sub egida Asociației ,,Școala Ardeleană de Editare și Promovare a Cărții,, și continuă demersul autorului de ilustrare a contribuției clericilor din Transilvania la înfăptuirea Marii Uniri. Alături de autor vor fi prezenți prof. univ. dr. Călin Felezeu, cercetătorul științific dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, preotul Grigore Marchiș și preot dr. drd. Cătălin Varga. Evenimentul va fi moderat de dr. Dan Matei, directorul Muzeului de Istorie Turda. Organizatorii vor respecta normele sanitare prevăzute de lege. Pentru participare este nevoie de rezervarea locului la tel. 0264/ 311826 –Muzeul de Istorie Turda sau 0264/311980 -Casa de Cultură Turda.
Manifestare culturala la Turda, de Ziua Unirii Principatelor
Tools
Typography
- Smaller Small Medium Big Bigger
- Default Helvetica Segoe Georgia Times
- Reading Mode
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.