În luna mai Teatrul National Aureliu Manea Turda își așteaptă publicul la sala Tour d Art aflată în Piața Republicii nr. 14.
Sâmbătă 6 mai de la ora 19.00 puteți urmări spectacolul lui Muriel Manea, Pe o bancă, un spectacol emoționant între doi căutători, El și Ea care se întâlnesc în parc, pe o bancă. Printre spectacolele care revin pe scenă, se numără oneman show-ul Treisprezece cu Cornel Miron, „spectacol viu, sincer, direct, curat în care tăcerile şi cuvântul cu înţelesurile lui primează, în care, timp de o oră, să avem curajul de a ne privi ochi în ochi, suflet în suflet, trăind fără a ne judeca prea aspru” așa cum ne explică regizorul Radu Botar.
„Nu ratați spectacolul non verbal Trix Show, sâmbătă 20 mai de la 19.00 în curtea Muzeului de Istorie din Turda. Un spectacol scris și regizat de Mihai Gruia Sandu. Cu spectacolul Trix Show avem bucuria să reluăm turneele internaționale. Cu sprijinul Institului Cultural Român în luna mai vom juca în Franța iar în luna octombrie în Grecia. Mai sunt și alte surprise internaționale, însă le vom dezvălui pe parcurs” a spus managerul Teatrului Național Aureliu Manea Turda Cătălin Grigoraș
Sâmbătă 27 mai se va juca onewoman showul Teatrul sau...? cu Doina Șoproni, un amalgam de texte clasice despre situația actorului într-o țară care nu consideră cultura ca fiind una dintre prioritățile fundamentale.
Dacă e duminică, e vreme de spectacol și pentru cei mai mici dintre spectatori. În 7 aprilie de la ora 11.00, Tour d’Art găzduiește MINU și valiza — atelier teatral de joacă și improvizație, coordonat de actrița Florina Florian și Ginuc Crișan. Iedul cu trei capre, Scufița roșie și Vodă Piper-cel mai recent spectacol din repertoriu,.sunt pe lista programului din luna mai.
Biletele pentru spectacole pot fi achiziţionate de la Agenţia de Bilete a teatrului situată în Piața Republicii nr.15 dar și online de pe site www.tnamt.ro.
Program mai
- SÂ: 06.05, ora 19.00, Pe o bancă, de Alexandr Ghelman, regia Muriel Jakab Manea, #comedie neagră - locație – Tour d’Art (Piața Republicii nr.14)
- DU: 07.05, ORA 11.00, MINU și Valiza # atelier teatral de joacă și improvizație - locație – Tour d’Art (Piața Republicii nr.14)
- SÂ: 13.05, ora 19.00, TREISPREZECE, după Aldo Nicolaj, regia Radu Botar, scenografia Maria V. Botar - #one man show, locație – Tour d’Art (Piața Republicii nr.14)
- DU: 14.05, ora 11.00, SCUFIȚA ROȘIE, de Marius Tuță și Cătălin Grigoraș, după Frații Grimm și Andrei, Mihalache, muzica Marius Tuță #spectacol pentru copii– locație Tour d’Art (Piața Republicii nr.14)
- SÂ: 20.05, ora 19.00, TRIX SHOW, regia și scenariul Mihai Gruia Sandu, scenografia Eliza Labancz, adaptarea muzicală Mircea Kiraly, coregrafie Mariana Gavriciuc #non verbal –locație- Curtea Muzeului de Istorie
- DU: 21.05. ora 11.00, IEDUL CU TREI CAPRE adaptare de Cătălin Grigoraș după o poveste românească, muzica Andrei Dunaev #spectacol pentru copii – locație - Tour d’Art (Piața Republicii nr.14)
- SÂ: 27.05, ora 19.00, TEATRU SAU...?, de Muriel Manea, #one man show, locație – Tour d’Art (Piața Republicii nr.14)
- DU: 28.05. ora 11.00, Vodă Piper – Muzica, textul și regia Virgil Deceanu, scenografia Dan Felecan #spectacol pentru copii, locație – Tour d’Art (Piața Republicii nr.14)
Vă așteptăm să ne întâlnim la teatru!
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.