Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat, împreună cu Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor (DJEP) Cluj, o analiză la zi a stadiului implementării programului pilot de eliberare a cărților electronice de identitate pentru cetățenii din întreg județul Cluj.
Astfel, începând din data de 2 august 2022 și până în 31 iulie 2023, la nivelul județului Cluj au fost eliberate 9.995 de cărți electronice de identitate, din care 6.638 de acte au fost emise de Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.
DJEP Cluj, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj a reușit eliberarea, din data de 2 august 2022, data la care a fost inclus în acest proiect pilot, a nu mai puțin de 3 357 de cărți electronice de identitate.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Având în vedere faptul că proiectul pilot la care s-a alăturat acum un an și instituția noastră de profil este unul de succes, îndemn, în continuare, clujenii să se programeze online pentru obținerea de la DJEP, rapid și într-un timp scurt, a unei cărți electronice de identitate. Dorim să venim în ajutorul tuturor cetățenilor cu care interacționăm, facilitându-le astfel, accesul la serviciile pe care instituția le oferă”.
Reamintim faptul că, pentru a se programa, cetățenii au la dispoziție platforma web https://programare-cei.mai.
Cartea electronică de identitate aflată în uz are dimensiunea unui card bancar și păstrează în memoria electronică fotografia titularului, două amprente digitale, un certificat digital și toate datele care sunt tipărite pe aceasta.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.