În luna septembrie 2023 piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca au făcut parte din echipajele aeromedicale SMURD și au executat 38 de misiuni de salvare.
Personalul aeronavigant al unităţii a acționat pentru acordarea asistenței medicale de urgență şi transferarea de urgență a pacienților critici, fiind transportate la unităţile spitaliceşti 33 de persoane.
Misiunile de salvare au fost realizate prin punctele de operare aeromedicale, astfel: Jibou – 26 intervenții, Caransebeș – 5 intervenții, Mureș – 7 intervenții.
Pe parcursul lunii septembrie 2023, personalul aeronavigant al unității a executat în cadrul punctelor de operare aeromedicale menţionate un volum de aproximativ 45 ore de zbor, îndeplinind misiunile de zbor în deplină securitate aeronautică.
Personalul din Centrul Operaţional al unităţii a coordonat un număr de 126 misiuni aeriene în luna septembrie 2023 pentru executarea acestora în deplină securitate aeronautică.
În continuare, piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca sunt pregătiți să intervină împreună cu colegii lor din Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I. pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în sistem integrat, alături de celelalte structuri operative ale Ministerului Afacerilor Interne.
Relaţii Publice
Unitatea Specială de Aviaţie Cluj-Napoca
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.