În cursul zilei de ieri, 14 mai, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Cluj s-au sesizat din oficiu cu privire la un caz apărut în mediul online despre un câine aflat într-o situație critică în Turda, fără mâncare și apă.
La fața locului, polițiștii au identificat proprietarul și au constatat că animalul era subnutrit. De asemenea, câinele nu era microcipat și nici sterilizat.
Astfel, proprietarul a fost sancționat cu o amendă de 8000 de lei pentru nerespectarea legislației privind protecția animalelor.
Exemplarul canin a fost preluat și predat unei asociații de profil.
Protejarea și îngrijirea corespunzătoare a animalelor sunt responsabilități esențiale pentru fiecare dintre noi. Haideți să fim cu toții atenți și să acționăm când vedem animale în suferință!
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.