05
Joi, Dec
4 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

greva-generala-primaria-turda

Aşa cum anunţaseră încă de la sfârșitul săptămânii trecute, membrii Sindicatului Potaissa 98 al salariaţilor din administraţia publică locală au declanșat în aceasta dimineaţă greva generala, pe termen nelimitat. 

Protestul este îndreptat împotriva guvernului României care prin măsuri şi restricţii a decis reducerea veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală şi disponibilizări masive.

Greva generala nu a însemnat însă, încetarea întregii activităţi de la Primăria Turda. Compartimentele prevăzute de lege au continuat munca, susţine preşedintele greviştilor, Adrian Bucur.

Printre birourile care au muncit şi în timpul grevei s-au numărat şi cei de la Încasări impozite şi taxe, pentru ca locuitorii Turzii să poată să-şi achite birurile la Primărie.

Nu toţi cetăţenii care aveau treabă în primărie au fost încântaţi că nu au fost lăsați sa intre, dar majoritatea nu au criticat demersul funcţionarilor publici.

Greva a fost programată după decizia Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie la care este afiliat şi Sindicatul Potaissa 98.

Primarul turdean Tudor Ştefănie îşi cere scuze faţă de cetăţenii municipiului Turda pentru disconfortul creat prin  greva generală, legală, de azi.

Primarul municipiului Turda anunţă printr-un comunicat că, pe întreaga perioadă a grevei generale vor fi asigurate exclusiv activităţile prevăzute de lege după cum urmează:

Serviciul evidenţă şi încasare impozite şi taxe din Primăria Turda

Compartiment  Stare Civila din Primaria Turda

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a persoanelor

S.P.A.P.I – serviciul incasari

Serviciul Public pentru voluntariat, situatii de urgenta si protectia civila

Cantina sociala

Centrul de ingrijire pentru varstnici

Serviciile de asigurare a pazei si ordinii publice din cadrul Politiei Comunitar.

Toate aceste servicii vor functiona dupa orarul normal pe toata perioada de desfasurare a grevei generale se mai arata in comunicatul semnat de primarul Tudor Ştefanie.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh