Iubitorii de frumos pot admira lucrările cunoscutului artist plastic turdean Lőrinc Baranyai la Biblioteca Municipală "Teodor Murășanu" Turda în perioada 16 august- 2 septembrie a.c. Expoziţia nu va fi vernisată, iar intrarea este liberă.
Picturile lui Lőrinc Baranyai, caracterizate în cea mai mare parte drept supra-realiste, abordează tonuri puternice. Culorile au o viaţă proprie şi produc o senzaţie distinctă, păstrându-și prospeţimea şi forţa emoţională.
De cele mai multe ori pictura pictorului turdean evită academismul, dar abordează naturalismul, figura umană făcându-se prezentă în multe din lucrările sale. Sensibilitatea lui nativă, afinităţile sale culturale și artistice, propria sociabilitate, i-au conservat prospeţimea și tonusul comunicativ și în artă. Dar ceea ce îl evidenţiază și îl impune clar în arta plastică din zonă sunt portretele, Lőrinc Baranyai fiind cel mai bun portretist din Turda.
Propunerea vizuală a lui Lőrinc Baranyai este una serioasa, de profunzime și clară. Se remarcă un soi de fraţietate melancolică a tablourilor sale, unde legea e una singură: orice i s-ar întâmpla, ochiului nu îi este ingăduit să se despartă de mână. Tehnica tușei fine, dinamica ductului nervos și rapid, rezonează perfect cu tendinţa aproape flamboaiantă de compilaţie a culorii, în care flăcările de corail, vermillon sau roșu de Burgundia coabitează spectaculos cu albastrul lapislazuliu, de Prusia sau turcoaz.
O poezie tonică se revarsă din tablourile sale, care aduce în suflete bucurie, linişte şi calm, o neostoită sete de a cunoaşte şi, îndirect, locurile pe care artistul le-a cutreierat şi cărora le-a surprins frumuseţea şi specificul în iconografia lucrărilor. Suprafeţele catifelate din peisajele sale au poezie, iar gracilitatea formelor le dau acestora un aer de puritate. Este mult sentiment în ceea ce aşterne pictorul, o trăire consumată la înalte cote sufleteşti.
Expoziţia lui Lőrinc Baranyai este o nouă dovadă a pasiunii şi dăruirii cu care artistul cultivă pictura, realizând lucrări valoroase, menite să străbată timpurile.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.