A murit fratele lui Ion Raţiu

Mircea Dimitrie Raţiu, turdeanul cu şase patente de invenţii şi inovaţii

Mircea Dimitrie Raţiu s-a născut la 11 octombrie 1923 în Turda. A fost fiul primului prefect român al Turzii, dr. Augustin Raţiu şi al Eugeniei Turcu, nepoata lui Ion Codru Drăguşanu, autorul "Peregrinului transilvan".

A lucrat în România 30 de ani şi în SUA 25 în testări mecanice de rezistenţă şi a colaborat cu firme străine. Impunerea sa pe plan mondial în inginerie e grăitoare. În 1983, ca inginer, testează siguranţa reactoarelor nucleare la cutremur. Părăseşte România ca refugiat politic în 18 septembrie 1978, pentru că nu a fost lăsat să îşi dea doctoratul în România.
În 1924, alături de sora cea mare, Eugenia Pica şi fraţii Ion Iancu şi Radu Vasile, a rămas orfan de mamă pe când avea doar câteva luni, fapt ce îl va marca. Guvernanta adusă din Austria l-a învăţat prima dată să vorbească limba germană. De la mamă le-au rămas tablourile pictate ce umpleau casa din Turda. Duminicile le petrecea la bunicul său, Protopopul Nicolae Raţiu. Tatăl său s-a recăsătorit cu Felicia Crilevici cu care a avut o fetiţă, pe Mia Maria, adorată la maximum de mama sa, în detrimentul celorlalţi copii care primeau o educaţie teutonică.
În adolescenţă îi plăcea să se califice drept amic al morţii, marcat de cultul morţilor care a fost adânc imprimat în educaţia de familie. "Un portret în mărime naturală al capului mamei mele era într-o ramă neagră care patrona într-un fel întreaga încăpere. În faţa acestui tablou îmi aduc aminte că de multe ori mă furişam şi în anumite zile de iarnă sau toamnă cu ploaie, când nu puteam să mă joc afară, îmi spuneam păsurile inimii, un fel de solilocuri, cu o convingere fermă că mama mea mă aude. Nu era nici o teamă de această confesiune, nu-mi crea nici o frică, dimpotrivă, aveam întotdeauna simţământul unei înţelegeri depline a păsurilor mele. Îmi amintesc că în aceste furişări în sufragerie în faţa portretului mamei mele, am întâlnit-o uneori şi pe sora mea Pica, care era plânsă, şi ea mă îmbrăţişa într-o reculegere în faţa portretului mamei noastre".
Mulţi ani de viaţă îi vor fi marcaţi de o căzătură absurdă în timpul unui meci de fotbal. În 13 martie 1933, la un meci de fotbal în curtea casei cu prietenii, Mircea Raţiu cade pe un parapet din beton şi îşi fracturează grav braţul, cotul fiind complet sfărâmat. Cum medicii turdeni erau neputincioşi, a fost transportat de urgenţă la clinica chirurgicală din Cluj. Profesorul Iacobovici, rectorul de atunci al Facultăţii din Cluj a dorit să facă el în 26 martie operaţia care a durat 5 ore. A grefat antebraţul cu copci de argint iar la cot a fost instalat un dispozitiv care să ţină braţul şi antebraţul la o anumită distanţă pentru ca oasele să se poată reface. Până în 10 mai stă la pat în spital, sub somnifere.
"Copil neastâmpărat şi gata oricând de joacă, voiniceşte cum se spune, gata de lupte, de fugă, de toate întreprinderile mai mult sau mai puţin temerare, am fost obligat să-mi schimb viaţa pentru a mă afirma numai şi numai pe baza activităţii intelectuale. Operaţia a fost deosebit de dificilă. Am fost informat, nu ştiu dacă e autentic sau nu, că această operaţie ar fi fost prezentată de profesorul Iacobovici în cadrul unui simpozion sau conferinţe naţionale sau internaţionale de chirurgie şi ortopedie. A fost o operaţie unică la data aceea în ţară, în care se introducea un aparat special, un dispozitiv ca o menghină, ce ţinea despărţite cele 2 capete ale braţului şi antebraţului în procesul lor regenerativ de refacere". Se apucă de lectură de dimineaţa până seara. Când a venit vremea, aparatul a fost dat jos fără anestezie, aceasta fiind considerată periculoasă. Înlăturarea pilonilor metalici cu fierăstrăul s-a făcut pe viu.
Clasele primare le face la şcoala greco-catolică din Turda unde îşi ia cu brio examenele de echivalare, astfel încât la sfârşitul anului e citat ca elev excepţional pe şcoală şi primeşte locul I cu cunună la nivelul şcolii primare. Reinternat la Spitalul de ortopedie infantilă din Cluj, i se taie capetele oaselor, evitându-se amputarea. A trebuit să urmeze un tratament de lungă durată prin cărarea de greutăţi cu acea mână, pentru extinderea mecanică a braţului. A urmat Liceul Ferdinand, pe care l-a terminat în promoţia 1942. Participă la cercul de matematică al prof. Eugen Pascu, dar păstrează cultul pentru unchiul său, Dr. I. Raţiu. Pasionat de literatură, publică în "Gazeta de la Turda pentru tineret" 2 eseuri filozofice, "Epimeteu" şi "Precursorii". În 1939 lucrează ca ucenic într-un atelier auto, cu aprobarea tatălui. Pentru a urma Politehnica duce o adevărată muncă de lămurire cu tatăl său. Face practică la Fabrica de Ciment, apoi se hotărăşte să se înscrie la Politehnica din Berlin.
Când fratele său Ion decide să rămână la Londra, familia are de suferit. Tot acum i se publică în revista "Luceafărul" eseul "Biruinţa mitului". E cercetat de Gestapo pentru gradul de rudenie, scopul venirii sale într-o ţară inamică Angliei şi se reîntoarce acasă, mergând la Timişoara să-şi continue studiile, unde e ajutat de unchiul său, dr. Liviu Cigărean, urmărit de siguranţa statului şi apoi de securitatea comunistă. În 1944, când Turda e ocupată de trupele germano-hortiste, se retrage cu tatăl şi sora în Uioara, Blaj şi Alba-Iulia, timp de 30 de zile, în care e distrusă arhiva tatălui şi casa de bombardament.
Îşi face studiile în Timişoara, în electro-mecanică. În 1967 obţine masteratul, având realizări importante în inventică. Între 1954-1969 e manager la Institutul de Metrologie din Timişoara. Este urmărit de siguranţa statului pentru că în calitate de membru al P.N.Ţ. Timişoara a participat la afişajul electoral. În Timişoara a desfăşurat o activitate deosebită în "Societatea ASTRA" a studenţilor români uniţi. Profesional e o valoare în domeniu, publicând, în ciuda regimului comunist, numeroase cărţi de specialitate.
În anii '60 la palatul prezidenţial din Bucureşti i s-a decernat Ordinul meritul ştiinţific pentru realizări în implementarea metrologiei şi realizarea laboratoarelor de măsurarea forţei durităţii încercărilor mecanice din Timişoara iar în 1970, în ciuda rudelor pe care le are în străinătate, primeşte de la fostul sistem comunist "Ordinul Muncii" pentru lucrările de proiectare şi realizare a rezistenţei noului pod de la Feteşti-Cernavodă. O recunoaştere extraordinară a profesionalismului şi inteligenţei sale.
La Timişoara o cunoaşte pe Rodica Bucur, profesoară de pian la Conservatorul din Timişoara, cu care se căsătoreşte şi are 2 copii: Tudor-Ştefan Raţiu, doctor în matematică, căsătorit cu Lilian Massovd şi Ioan Mircea Raţiu, doctor în ştiinţele fizice nucleare.
După plecarea în SUA în 1978 îşi continuă profesia, iar în 2003 primeşte Diploma de excelenţă din partea Biroului Român de Metrologie. În America a lucrat până la pensionare pentru echipamente nucleare la marile întreprinderi Transnuclear west, Fermont, California, Calcet Company, San Leandro, California, Duke Engineering Service, San Ramon-California, ca specialist tehnic în consultanţă. A publicat numeroase studii de specialitate în SUA, Germania, Franţa, Ungaria, Rusia, Elveţia şi România. Devine membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.
Departe de ţară, Mircea Raţiu nu uită "oraşul obârşiei, unde au ţinut descendenţii familiei Raţiu să-şi aibă sălaşul de veci, în lutul ţintirimului din dealul Turzii", este foarte activ în rândul comunităţii de români din SUA şi face parte din „California Consulting Engineering and Technology"
Are patente de invenţii înregistrate în România pentru: aparat cu încărcare automată pentru etalonarea plăcuţelor de duritate, manometru etalon cu cilindru rotativ şi greutăţi aplicate pe piston, superdurimetru Vickers, calibrator pentru extensometru mecanic, echipament pentru etalonarea traductorilor extensometrici rezistivi, maşină de reproducere a forţelor de încărcare directă, succesivă, progresistă etc. Politehnica din Timişoara publică încă lucrări ale turdeanului, iar în nr. 3/2003 a BID-ISIM s-a editat un întreg material dedicat turdeanului, sub genericul "Aniversare", cu titlul "Activitatea ştiinţifică şi tehnică a Prof. Mircea Raţiu", iar în acest an Editura Mirton din Timişoara şi Politehnica timişoreană îi publică un nou volum de specialitate în rezistenţei materialelor.
Un mare iubitor de ţară, foarte bun patriot, om de cuvânt şi de onoare cum rar întâlneşti, se evidenţiază în activităţi în care sprijină adevăratele valori româneşti, editarea unor volume, ziarul Mioriţa al diasporei româneşti editat în California, şi menţine viu sentimentul mândriei de a fi român.
Din primăvara anului 2007, împreună cu soţia, revine în Turda natală, pentru a fi aproape de străbuni... Trece de partea cealaltă a timpului vineri, 2 septembrie 2011, nu la multă vreme după trecerea în nefiinţă a scumpei sale soţii, Rodica.
Dana Deac