22
Dum, Dec
1 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Cine plătește oalele sparte, domnilor liberali?

Aflăm cu stupoare din presa locală că Primăria Turda este bună de plată după ce Curtea de Apel Cluj a dat câștig de cauză Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Cluj, în urma concluziilor unui control efectuat de inspectorii financiari, la Primăria Turda, în anul 2013, când s-au descoperit mai multe nereguli, prejudiciul total constatat ridicându-se la miliarde de lei vechi. Iată cum acea moștenire a trecutului, pe care cu fiecare ocazie, stimații membri ai Grupului de Consilieri PNL și anumiți membri ai aceluiași partid acum autointitulați reprezentanți ai societății civile, ne îndeamnă aproape obsesiv să o lăsam deoparte, ne prinde mereu din urmă ca o hidră ale cărei capete ori de câte ori sunt tăiate par să crească din nou și din nou. Moștenirea trecutului, cum o numiți dumneavoastră domnilor liberali, nu este o haină stricată de care te poți lepăda pur și simplu așa cum cu multă frivolitate afirmați, este mai mult ca o boală degenerativă cu răni deschise pe care ați avut și aveți grijă în continuare să le adânciți în loc să le vindecați.

Solicităm Grupului Consilierilor Locali PNL, cu aceeași considerație pe care susțin că o au față de fiecare cetățean, cu aceeași efervescență, aplomb și avânt proletar cu care se manifestă referitor la fiecare subiect, acțiune, activitate, ședința ordinară sau extraordinară etc., să facă scurte, sau totuși, am prefera, lungi considerații asupra acestui verdict, să explice cetățeanului cum au fost și vor fi luați bani din buzunarul lui pentru a plăti greșelile unei administrații dezastruoase, condusă de liberali. Luând în considerare declarațiile cu note populiste, nevrotice pe alocuri, din ultima perioadă, ce denotă mai degrabă o nevoie bolnavicioasă de atenție cu iz de campanie electorală decât un interes minim de a contribui la binele comunității și al cetățeanului, raportul Curții de Conturi și decizia Curții de Apel, pe principiul popular ,,cine zice ăla e’’ ne-am permis să îi parafrazăm pe colegii liberali : ,,am trăit să o vedem și pe asta: PNL, partid înțesat de corupți și mincinoși dovediți indubitabil, se transformă în lup moralist!,,

Solicităm Grupului Consilierilor Locali PNL să explice cetățenilor, în a căror slujbă se află, cum au fost posibile toate neregulile prezentate în raportul Curții de Conturi, cât și soluțiile pentru a acoperi ,,găurile negre’’ lăsate moștenire în bugetul local.

În final, în numele transparenței și al respectului față de cetățeni, așteptăm răspunsurile și poziția Grupului Consilierilor Locali PNL  la aceste întrebări în cel mai scurt timp.

 

Organizația PSD Turda

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh