ŞEF SERVICIU – Serviciul siguranţă şi ordine publică – 1 post
ŞEF BIROU – Biroul siguranţa circulaţiei – 1 post
Condiţii specifice de participare
· studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, ramura de ştiinţă-ştiinţe juridice, specializarea drept;
· studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
· 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de conducere;
· permis de conducere, categoria B.
Probele pentru concurs sunt stabilite astfel:
- proba scrisă se va susţine în data 08 noiembrie 2016, orele 11,00;
- proba de interviu se va susţine în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, la sediul Serviciului Public Poliția Locală Turda, P-ţa Romană, nr. 39 și vor conține documentele prevăzute la art.49 alin.(1) din H.G. 611/2008 și la art.2 din Ordinul 192/2013.
Condițiile de participare la concurs, actele solicitate pentru dosarul de înscriere și bibliografia stabilită se afișează la sediul instituției și pe site-ul www.politialocalaturda.ro .
Informaţii suplimentare şi bibliografia necesară se pot obţine de la Compartimentul Resurse Umane, telefon 0264-317303 între orele 07,00 – 15,30.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.