Primarul Cristian Matei a inaugurat azi o primă baterie compusă din patru pubele subterane, amenajate la intersecția străzilor Lotus și Lianelor. La eveniment au participat doi dintre acționarii italieni ai Prival Ecologic Servis, operatorul de salubritate care activează în municipiul Turda, și directorul tehnic al Primăriei Turda, Emil Dardai.
Matei a inaugurat noua instalație, pe cât de simplă pe atât de ingenioasă, fără să apeleze la gesturi ceaușiste cum ar fi tăierea unei panglici tricolore atârnată între două containere de gunoi sau la gesturi capitaliste, marinărești, cum ar fi trântirea unei șampanii de noua baterie. Lăsând gluma la o parte, locuitorii municipiului Turda trebuie să știe că, începând de azi, 24 noiembrie, gunoiul menajer din gospodăriile locatarilor a două
blocuri din Micro III, este depus la noua instalație care are la suprafață doar un terminal elegant, tot deșeul adunându-se în subteran.
Bateria, formată din patru pubele subterane cu o capacitate de câte 1,1 mc de gunoi menajer fiecare, are așadar o capacitate totală de 4,4 mc. În lateralele noii baterii s-au amplasat două containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor, unul pentru colectarea deșeurilor din metal și din materiale plastice, iar celălalt pentru colectarea deșeurilor din hârtie.
Așa cum anunță și un afiș lipit pe noua baterie, autospecialele Prival vor goli pubelele subterane zilnic, între ora 9 și ora 11. Azi, agenții de salubritate ai firmei au făcut și o demonstrație care a arăta cât de ușor se pot goli containerele subterane ale bateriei, prin acționarea hidraulică a instalației. Efectul imediat sperat de conducerea municipalității, ar fi eliminarea împrăștierii deșeurilor de către persoanele care scormonesc containerele, împrăștiind gunoiul și transformând totul într-o zonă insalubră și inestetică.
Primarul Cristian Matei a declarat: „Eu spun că este primul pas spre o altfel de salubrizare a orașului, o altă curățenie în oraș, este vorba și despre schimbarea mentalității cetățenilor. Din acest moment, voi supune acest subiect unei dezbateri publice și comentariilor pe rețelele de socializare pentru a vedea cum privesc cetățenii această problemă. Dacă există un curent pozitiv față de acest lucru, vom încerca să mobilăm, în 3-4 ani, întregul oraș cu astfel de pubele”, și-a manifestat intenția primarul Cristian Matei.
Conform estimărilor efectuate de specialiștii din primărie în colaborare cu cei de la Prival, în zonele de blocuri ar fi necesare peste 90 de astfel de baterii
de pubele subterane.
O filmare de la moment puteți viziona aici: http://turdainfo.ro/index.php/video/9793-inaugurare-baterie-pubele-subterane
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.