28
Joi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Începând cu data de 1 februarie 2017, studenţii români și străini înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă – licență, master, doctorat - în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România beneficiază de gratuitate  la transportul feroviar intern.

Călătoria gratuită este valabilă la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rută, iar abonamentele lunare gratuite cu număr nelimitat de călătorii se vor elibera pe distanţe de până la 300 km. Abonamentele pot fi procurate numai de la casele de bilete dotate cu sistem electronic de emitere.  

Biletele gratuite pentru studenţi pot fi procurate de la casele de bilete  sau de la personalul de tren în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, vizată pentru anul universitar 2016/2017 sau a adeverinţei eliberate de instituţia de învăţământ superior la care sunt înmatriculaţi şi a actului de identitate (carte de identitate sau paşaport). Aceste documente sunt necesare și la verificarea călătoriei în tren.

Dacă la verificarea biletelor în tren studenţii nu vor prezenta documentele menționate mai sus sau vor prezenta legitimaţii de student pentru reducere/gratuitate la transport nevizate pentru anul universitar în curs sau alte documente eliberate de instituțiile de învăţământ superior, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără legitimații de călătorie valabile și vor fi sancționați conform reglementărilor proprii ale CFR Călători și a legislaţiei în vigoare. Aceeași situație se aplică și acelor călători care vor fi gasiți în posesia unor legitimaţii de student pentru reducere/gratuitate  la transport care nu le aparţin.

De asemenea, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceștia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie la toate categoriile de tren, clasa a II-a, precum și abonamente lunare gratuite la toate categoriile de tren, cu număr nelimitat de călătorii pe distanţe până la 300 km, clasa a II-a.

Eliberarea biletelor/abonamentelor lunare pentru elevi, cu tarife reduse cu 50% precum și a biletelor/ abonamentelor lunare pentru elevi gratuite se va face în baza carnetului de elev care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, respectiv în baza adeverinței doveditoare pentru elevii claselor pregătitoare şi a certificatului de naștere în copie. În cazul celor care beneficiează de gratuitate se va menționa pe carnet atestarea dreptului de acordare a gratuității.

În situația renunţării la călătorie, elevii și studenții au obligația să solicite aplicarea vizei de neutilizare pe biletele cu reducere/ gratuitate conform reglementarilor CFR Călători, altfel călătoria este considerată ca fiind efectuată.

Până la încheierea protocolului cu Ministerul Educației Naționale privind  accesul la Registrul Matricol Unic, procurarea biletelor/ abonamentelor pentru elevi/ studenți se va putea efectua doar de la casele de bilete din stațiile și agențiile de voiaj CFR, cât și de la personalul de tren.

 

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

Sursa FOTO:  MCPDC

 

 

Comunicare si Relatii cu Mass-Media

MT / CFR Calatori

021-3190337

comunicare.calatori@ cfrcalatori.ro

www.cfrcalatori.ro

www.facebook.com/CFRCalatori. ro

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh