Joi, 23 martie 2017, Consiliul Judeţean Cluj a primit vizita Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României. Cu acest prilej, la sediul forului administrativ judeţean a fost organizată o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanţi ai administraţiei publice din judeţ, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mediului universitar clujean.
În cadrul întâlnirii au fost abordate o serie de aspecte referitoare la întâlnirile oficiale cu caracter economic şi academic organizate de Casa Regală a României şi la care judeţul Cluj a fost în permanenţă bine reprezentat, a fost realizat un bilanţ al rezultatelor vizitelor regale externe derulate pe parcursul anului 2016 cu participarea unor agenţi economici clujeni şi nu numai, au fost identificate noi oportunităţi şi perspective de colaborare şi au fost prezentate de către participanţi cele mai importante proiecte pe care le au în derulare în momentul de faţă.
,,Întâlnirea cu Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a constituit un prilej bun pentru a pune bazele unor colaborări viitoare, Consiliul Judeţean fiind interesat să deruleze noi proiecte de succes alături de reprezentanţii Casei Regale”, a declarat domnul Marius Mînzat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Întâlnirea găzduită de forul administrativ judeţean a avut loc cu ocazia aniversării a doi ani de la momentul în care, în cadrul unei ceremonii publice organizate în acest scop, Alteţelor lor Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României, custode al coroanei şi Principelui Radu al României le-au fost înmânate însemnele distinctive ale titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj – ,,Clujean de Onoare”.
,,Este o coincidenţă mai mult decât fericită faptul că bilanţul acestei colaborări şi conturarea unor noi perspective de acţiuni comune au loc la exact doi ani de la momentul în care am avut onoarea de a înmâna Alteţelor Regale, într-un cadru oficial, însemnele distinctive ale titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, domnul Vákár István.
Biroul de presă
23 martie 2017
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.