28
Joi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Forțele de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne continuă aplicarea măsurilor suplimentare stabilite pentru asigurarea și menţinerea ordinii publice în perioada 3-6 august a.c.

În urma analizării situaţiei operative înregistrate ieri, 4 august a.c., în cea de a doua zi a festivalului UNTOLD, a rezultat că nu au fost raportate incidente majore de natură să afecteze grav liniştea şi ordinea publică.

Forţele de poliţie şi jandarmerie au aplicat 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 37.300 lei și 17 avertismente scrise.

În cursul zilei de ieri au fost înregistrate 13 sesizări privind săvârşirea unor fapte penale.

În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităţilor de Parchet competente.

În domeniul situaţiilor de urgenţă, 402 persoane au primit îngrijiri de prim-ajutor şi asistenţă medicală în spitalul mobil, în punctele fixe pentru prim-ajutor şi prin intermediul celor 11 echipe mobile de paramedici, ce patrulează în toate locaţiile unde au loc activităţi ale festivalului.

În 12 cazuri s-a impus transportul persoanelor la spital, afecțiunile înregistrate în general au fost remediate pe loc.

Nu au fost sesizate situații care să impună intervenția patrulelor mobile de prevenire și stingere a incendiilor din perimetrul festivalului, în cea de a doua zi de desfășurare a acestuia.

Pentru buna desfășurare a acestui festival, activitățile de control pe domeniul prevenirii situațiilor de urgență vor continua, punându-se accent pe înlăturarea pe loc sau în timp foarte scurt a deficiențelor constatate.

Reprezentanţii forțelor de ordine recomandă celor care urmează să participe la acest eveniment, să-și supravegheze obiectele de valoare deținute, să evite implicarea în orice fel de conflict, să nu răspundă provocărilor, să nu consume băuturi alcoolice în exces sau alte substanțe interzise de lege şi foarte important, să nu ezite să solicite sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie sau jandarmerie, dacă au nevoie de sprijin sau dacă sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale.

          

IPJ CLuj COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

 

------------Foto Facebook  - UNTOLD

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh