28
Joi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Centrul Rațiu pentru Democrație invită sâmbătă, 16 decembrie, între orele 10.00 -14.00, copii, părinți și profesori la atelierele de Crăciun organizate, începând cu această ediție, la sediul  Fabricii de Timp Liber  (Centrul Comunitar, Piața Romană, nr. 15-17). Evenimentul face parte din campania anuală Dăruiește Aproapelui Tău prin care comunitatea locală este invitată să contribuie, prin donații în bani sau bunuri, la susținerea persoanelor aflate în spitale, centre și cămine sociale. Aflată la a XIV-a ediție, campania este susținută anual de Rațiu Family Charitable Foundation.

Așteptăm copiii împreună cu părinții la o serie de ateliere creative - creație și culoare, atelierul Moșului, un loc magic numai bun ca micii colindători să-și spună dorințele, atelierul de decorat prăjituri unde se exersează măiestria și se învață tot felul de rețete noi și aromate. Prin toate acestea ne dorim ca cei mici să petreacă, împreună cu familia și colegii, o zi în spiritul Moșului.

Cei 35 de saci de jucării, 6 saci de rechizite și 110 saci de haine pentru copii și adulți, colectați în perioada 09 octombrie - 29 noiembrie, au fost aranjați de voluntari și echipa Dăruiește Aproapelui Tău în pachete ce vor ajunge la 11-12 familii cu o situație financiară vulnerabilă, din Turda, Câmpia Turzii și Pata Rât. Echipa, împreună cu Moș Crăciun, ajung în perioada 11-15 decembrie și în școlile gimnaziale din Petreştii de Jos, Ploscoş, Copăceni, Sănduleşti, Bogata, Călărași, Bădeni, Rimetea, precum și în centre pentru copii și vârstnici din Turda și Câmpia Turzii.

Alături de CRD, au susținut acest proiect S.C. Hiperborea Impex SRL, Ocolul Silvic Turda, Daisler Print House, Marele Alb SRL, S.C. Agroturdean SRL, Cofetaria Savarina și AVON în calitate de sponsori.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh