28
Joi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Asociația Turda Liberală organizează duminică, 21 ianuarie 2018, un eveniment de ținută, în Sala Mare a Primăriei Turda, începând cu ora 17. Evenimentul intitulat „Despre psihologia poporului român” se vrea un dialog între unul dintre cei mai importanți specialiști români în domeniul psihologiei clinice și psihoterapiei, prof. univ. dr. Daniel David, a cărei reputație a ajuns cunoscută în întreaga lume, și prof. univ. dr. Călin Felezeu, prodecan al Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, liberal turdean care nu cred că mai are nevoie de altă prezentare pentru turdeni.

Dialogul, suntem convinși, se va purta și cu cei care vor fi prezenți la întâlnirea cu cei doi specialiști.

De subliniat importanța prezenței profesorului Daniel David la Turda, o personalitate de prim rang al domeniului său de activitate. Este profesor "Aaron T. Beck" de psihologie clinică și psihoterapie (științe cognitive clinice) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent predă și la Icahn School of Medicine at Mount Sinai⁠ și este director de cercetare al Institutului Albert Ellis, ambele aflate în New York, SUA. Este președintele și directorul executiv al The International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, un centru de excelență în cercetare al Universității Babeș-Bolyai. Să mai spunem că profesorul Daniel David este unul din cei mai cunoscuți psihologi/psihoterapeuți din spațiul public și profesional românesc și cel mai citat psiholog din România în literatura științifică de specialitate.

Cele două personalități aflate pe afișul conferinței și tema aleasă fac din evenimentul organizate de Asociația Turda Liberală o oportunitate de neratat pentru turdenii care vor să participe la un moment, cu siguranță, istoric iar pentru noi un prilej de a-i felicita pe liberalii turdeni organizatori. 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh