28
Joi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

  Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din cadrul Consiliului Județean Cluj va participa în perioada 22-25 februarie 2018 la Târgul Internațional de Turism al României care va avea loc la Romexpo, București.

În acest cadru, oferta turistică a județului Cluj va fi promovată prin intermediul unei game extrem de variate de materiale cu rol în evidențierea turismului cultural, balnear, religios, de agrement, de weekend și sejur. Totodată, în standul Consiliului Județean vor fi prezenți și vor realiza demonstrații practice patru meșteri populari reprezentativi pentru județul Cluj.

Întrucât considerăm că turismul intern are un mare potențial de creștere și că există încă foarte mulți români care nu au cunoscut, la fața locului, ceea ce avem de oferit, iată că avem, din nou, prilejul să le prezentăm în detaliu cele mai frumoase și de interes obiective și atracții turistice din județ” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

De asemenea, Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură subordonată forului administrativ județean, se alătură demersurilor de promovare a județului și participă la ediția de primăvară a acestei manifestări. În acest context, la evenimentul de la București va fi prezentă Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” a instituției împreună cu patru soliști vocali, reprezentativi pentru subzonele etnografice ale județului Cluj: Mariana Morcan, Irina Someșan, Radu Lazăr și Raul Oltean. Aceștia vor evolua, în fiecare zi, pe scena amplasată în cadrul târgului și vor prezenta muzică vocală și instrumentală reprezentativă pentru județ.

Totodată, pentru că a început Postul Paștilor, vineri, 23 februarie a.c., Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” va interpreta muzică sacră din repertoriul internațional iar soliștii vocali vor interpreta  pricesne din satul tradițional, adevărate rugăciuni cântate. Totodată, sâmbătă, 24 februarie a.c., Orchestra „Cununa Transilvană” va prezenta, pe lângă muzică populară, piese de café-concert. Asta, în contextul în care renumita orchestră ce a împlinit recent 60 de ani de activitate oferă anual zeci de spectacole în Cluj-Napoca, în județul Cluj și în țară, abordând repertorii diverse: muzică populară, café-concert și muzică sacră.

Pe lângă Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” și soliștii vocali, la Târgul Internațional de Turism al României de la București vor fi prezenți și mai mulți meșteri populari care vor prezenta meșteșuguri tradiționale, specifice județului Cluj. Este vorba despre costume populare din Câmpia Transilvaniei, arta cusutului cu mărgele și podoabe cu mărgele din zona Viștea, șerpare, curele din piele și cojoace brodate. Reprezentativă pentru județul Cluj este și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, prin școala de pictură pe sticlă dezvoltată aici. Astfel, în cadrul manifestării vor fi promovate atât Mănăstirea Nicula cât și arta pictării icoanelor pe sticlă, părintele Siluan Țimbuș urmând să picteze o serie de astfel de icoane.

Târgul Internațional de Turism al României este cel mai important eveniment al industriei de profil din țara noastră, care se desfășoară de două ori pe an, prin intermediul edițiilor de primăvară și, respectiv, de toamnă. Ediția de primăvară a târgului din anul 2018 va fi organizată în noile pavilioane expoziționale B1 și B2 inaugurate la sfârșitul anului 2017, având alocată o suprafață de 27.000 mp. La precedenta ediție de toamnă, din luna noiembrie 2017, au participat nu mai puțin de 230 de expozanți, agenții de turism și tour operatori din 14 țări precum șireprezentanții a 14 consilii județene din țară și ai oraşelor Bucureşti, Piatra Neamţ, Sibiu, Panciu, Sighişoara, Făgăraş, Caracal, Horezu, Techirghiol, Târgovişte, Iaşi, Băile Olăneşti  şi Zalău.

 

Biroul de presă

21 februarie 2018

 

Consiliul Judeţean Cluj

Serviciul Relaţii Publice

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh