22
Vi, Noi
4 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În timp ce mare parte dintre locuitorii municipiului Câmpia Turzii se distrau la Festivalul Peștelui, în cadrul complexului „La trei Lacuri”, în celălalt capăt al orașului, în cartierul Lut, era să se producă o tragedie. Iată comunicatul de presă trimis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care descrie evenimentul petrecut:

„Duminică, 20 mai a.c., în jurul orei 19.00, am fost anunțați prin numărul unic de urgență - 112, despre identificarea unui proiectil rămas din al doilea război mondial în zona cartierului Lut, din municipiul Câmpia Turzii.

Echipa pirotehnică a ISU Cluj s-a deplasat de urgență pentru a asana terenul de muniția rămasă neexplodată, respectiv pentru a verifica dacă au mai rămas și alte elemente de muniție.

Poliția a limitat accesul în zonă până la sosirea pirotehniștilor din cadrul ISU Cluj. Muniția a fost identificată ca fiind un proiectil de aruncător, calibru 82 mm, în stare avansată de degradare și cu mijlocul de inițiere montat, ceea ce  încadrează proiectilul în categoria munițiilor foarte periculoase.

Pirotehniștii au solicitat informații despre locul și împrejurările în care a fost găsit, pentru a putea cerceta zona în vederea identificării altor elemente de muniții rămase în zona respectivă, moment în care au aflat că proiectilul a fost găsit de un grup de copii, care l-au mutat din poziția inițială. Totuși unul dintre copii a recunoscut pericolul reprezentat de muniție și a anunțat situația prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Echipa pirotehnică a ISU Cluj a recuperat de la începutul acestui an, de pe raza județului, 980 de muniții și elemente de muniții.

 

În cazul descoperirii muniţiilor sunt obligatorii următoarele măsuri:

  1. a) anunțați prin numărul unic de urgențe 112 descoperirea muniţiilor rămase neexplodate și nu mişcați muniţia descoperită;
  2. c) nu încercați să dezmembrați elementele de muniție sau să le predați în vederea valorificării deşeurilor metalice;
  3. d) nu folosiți muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;
  4. e) nu loviți, taiați sau demontați elementele de muniţie neexplodată;
  5. f) nu aprindeți focul în apropierea elementelor de muniţie descoperite;”, ne informează COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh