28
Joi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

După închiderea celei de a treia zi a festivalului UNTOLD 2018, nu au fost raportate incidente majore de natură să afecteze grav liniştea şi ordinea publică.

Forţele de jandarmerie și poliţie împreună cu alte instituții competente au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20895 lei.

Au fost înregistrate 46 sesizări privind săvârşirea unor fapte penale.

În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităţilor de Parchet competente.

În domeniul situaţiilor de urgenţă și al asistenței medicale 499 de persoane au primit îngrijiri în punctele de prim-ajutor şi prin intermediul echipelor mobile de pompieri și paramedici, ce patrulează permanent în perimetrul festivalului.

Doar în 11 cazuri s-a impus transportul persoanelor la spital, în general afecțiunile înregistrate fiind remediate pe loc.

Menționăm că asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică a implicat peste 1200 de jandarmi, polițiști, pompieri, personal medical și efective ale altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

 

         

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh