Lia Durlan, managerul Ziarului 21, a murit în această dimineață, după o îndelungată suferință. Dacă spiritul său a fost de mare luptătoare, iată că fragilitatea corpului uman a dus la acest sfârșit tragic.
Iubită și apreciată de către toți cei care au lucrat alături de ea, inclusiv de subsemnatul, Lia Doina Durlan, născută Pop, lasă un gol imens în inima tuturor celor care au cunoscut-o, dar mai ales în sufletele copiilor și nepoților săi, pe care i-a protejat întreaga sa viață, ca o mamă exemplară.
Felul său generos de a fi a făcut ca mulți turdeni să o aprecieze pentru compasiunea și inima sa deschisă. Tranșantă și eficientă ca profesionist, Lia s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni manageri de publicație, dovadă stând cea mai longevivă publicație din presa scrisă locală, Ziarul 21, pe care l-a păstorit și îmbunătățit timp de peste 14 ani, mult peste orice altă publicație de gen.
Absolventă a Liceului Pedagogic din Cluj-Napoca și a Facultății de Litere din cadrul Universității Babeș Bolyai cin același oraș, Lia Durlan a avut o carieră de dascăl iubit și prețuit de învățăcei, până când o boală necruțătoare a împiedicat-o să mai predea la catedră. Pierderea copiilor a fost, însă, câștigul presei turdene, care a beneficiat de personalitatea ei vivace, de bun organizator, curajoasă și, totodată, diplomată care a marcat istoria presei locale din ultimul deceniu.
După o perioadă de ani în care multiplele suferințe nu au reușit să o îngenuncheze, iată că, în această dimineață tristă, Lia a ales să predea ștafeta, pentru o binemeritată odihnă, lăsând în inimile tuturor celor care au cunoscut-o bine un imens gol...
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Vom reveni cu mănunte referitoare la capela unde va fi depus corpul său și unde pot fi prezentate omagii, plus data și ora slujbei de înmormântare, pe măsură ce familia va stabili aceste amănunte.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.