Aproape 3500 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în anul 2018, prezentau pericol iminent de accidente.
Registrul Auto Român a verificat, anul trecut, din punct de vedere tehnic în trafic, 67.807 vehicule, în toată țara. În urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme.
Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalația electrică de iluminare și semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punți, jante, anvelope și suspensie, vizibilitate precum și la sistemele de frânare și direcție.
În Județul CLUJ cifrele sunt următoarele:
Vehicule verificate: 2737 dintre care 37.66 % neconforme iar 147 de mașini prezentau pericol iminent de accident.
2.12 % dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în anul 2018 au fost aplicate 625 de amenzi contravenționale, au fost retrase 600 de certificate de înmatriculare și reținute 6 permise de conducere.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.
Rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.
Roxana Dima
Purtător de cuvânt
Registrul Auto Român
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.