Asociaţia Produs de Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, oferă locuitorilor din zona Gherla ocazia de a se aproviziona, în perspectiva apropiatelor sărbători pascale, cu preparate alimentare tradiţionale şi articole de artizanat realizate de micii întreprinzători clujeni. Timp de trei zile, între 19 şi 21 aprilie, caravana Târgului Produs de Cluj va fi prezentă pe platoul Autogării din municipiul Gherla.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean: „Am ales să organizăm la Gherla această ediţie a târgului nostru, marcând două sărbători extrem de importante ale creştinilor: Paştele catolic şi Floriile celor de rit oriental, ortodocşii şi greco catolicii. Alegerea noastră a fost determinată de faptul că aici convieţuiesc în bună vecinătate oameni aparţinând tuturor confesiunilor şi ne-am dorit să cinstim, în felul nostru, spiritul gherlenilor. Vom avea alături de noi partenerii tradiţionali ai Asociaţiei Produs de Cluj, oameni aparţinând unor culte diferite, şi vom petrece împreună cele două mari sărbători creştine. Vreau să transmit, în avans, urările mele celor care au ales să fie parte a proiectului nostru, urări de sănătate, belşug şi sărbători luminate”.
La Târgul Produs de Cluj de la Gherla vor fi prezenţi aproximativ 50 de expozanţi care vor oferi amatorilor uleiuri presate la rece, brânzeturi, produse din carne, miere de albine, turtă dulce, ciocolată şi prăjituri de casă, vinuri, dulceţuri, sucuri şi siropuri naturale, toate preparate după reţete tradiţionale.
Amatorii de obiecte de artizanat vor avea la dispoziţie o gamă variată de costume populare din zona Transilvaniei, bijuterii lucrate de mână, obiecte sculptate în lemn, ceramică, cojoace şi curele din piele, articole realizate din lavandă. Pentru cei mici se va desfăşura un spectacol de magie iar pentru toţi vizitatorii va fi pus la dispoziție un modern parc de distracţii. Zilnic, pe scena târgului vor avea loc spectacole de folclor în cadrul cărora vor evolua voci de aur ale Clujului dar şi tineri aflați pe calea afirmării.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.