29
Vi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

R.E.A.D.C. a câștigat încă o luptă cu abuzurile din sistemul sanitar-veterinar.

 readc caini pisici

   În luna aprilie a anului 2018, R.E.A.D.C. a intentat un proces împotriva Colegiului Medicilor Veterinari, pentru anularea Hotărârii nr. 3 din 2009, care prevedea că „clinicile mobile pot fi utilizate exclusiv pentru intervenții pe animale fără stăpân”.

   Intenția noastră a fost de a achiziționa o clinică mobilă, care reprezenta un sprijin social pentru animale și cetățeni. În acest sens am angajat și un medic veterinar, însă C.M.V. prin Hotărârea nr. 3/2009 a condiționat utilizarea acesteia strict pe animale fără stăpân. Însă conform legii, nu există animale fără stăpân, deoarece acestea aparțin UAT pe raza căreia se află, conform legislației în vigoare.

   O altă încercare a C.M.V. (o asociație socio-profesională) de a controla societatea civilă liberă și activitățile asociațiilor de protecție a animalelor. Hotărârea obliga la formarea unui parteneriat prin care proprietarul clinicii mobile trebuia să transfere jumătate din dreptul proprietății unui medic veterinar de liberă practică, membru al Colegiului.

   Noi comparăm această normă cu naționalizarea proprietăților impuse de comuniștii bolșevici în România, pentru a controla societatea civilă.

   Fiind conștienți de ilegalitățile adoptate și simțind presiunea procesului intentat de R.E.A.D.C., cei de la C.M.V. au anulat articolele abuzive din Hotărârea nr.3/2019.

   Pe acestă cale anunțăm toate organizațiile interne și internaționale că pot fi  proprietarii unei clinici mobile și îi invităm la implicarea în programe de sterilizare, deoarece pot contracta medici veterinari de liberă practică la acțiuni de combatere a înmulțirii necontrolate a carnasierelor domestice.

   Vă reamintim că în luna ianuarie 2018, R.E.A.D.C. a obținut o victorie uriașă la Curtea Constituțională, sentința nr. 23/23.01.2018, care a declarat neconstituționale prevederile art. 134 din OUG 155/2001 și, în consecință, vaccinul antirabic se efectuează gratuit și obligatoriu, independent de microciparea în prealabil a animalelor.

   Considerăm că orice zădărnicire a combaterii bolilor transmisibile de la animal la om, prin costuri impuse cetățenilor ca plată suplimentară în privat, este neconstituțională. Vom demara procedurile juridice impuse.

Corupția are funcții, nume și prenume.

   Mulțumim tuturor celor care ne-au acordat încredere și susținut în lunga și anevoioasa luptă pentru bunăstarea animalelor și combaterea abuzurilor din sistemul sanitar-veterinar.

Dreptul animalelor fără dreptul proprietarilor de animale este cinism!

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh