22
Vi, Noi
5 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat contractul de proiectare a primului spital public din zona Transilvaniei cu servicii medicale integrate în domeniul pediatriei: Spitalul Pediatric Monobloc.spital monobloc cluj

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „E un nou pas înainte în procesul de construire a acestui spital ultramodern pe care ni-l dorim a fi un model de bună practică în domeniul  infrastructurii medicale mari, un act exemplar în procesul de modernizare a sistemului public autohton de sănătate. Vom face tot ceea ce ține de noi pentru ca edificarea spitalului să se realizeze într-un timp cât mai scurt, în beneficiul copiilor, al cadrelor medicale și, în final, al întregii comunități clujene”.

            Valoarea finală a contractului de proiectare, în urma derulării etapei de negociere, este de 30.520.320 lei fără TVA. Durata de implementare este de 11 luni, la care se mai adaugă alte 49 de luni aferente etapei de asistență tehnică pe parcursul derulării execuției lucrărilor.

 

*   *   *

 

Reamintim faptul că firma de arhitectură care va proiecta viitorul spital pediatric monobloc, respectiv asocierea PLANHO Consultores S.L.P., Professional Limited Company și 4B Consultanță Arhitectură S.R.L., a fost desemnată în urma unui concurs internațional de soluții inițiat de Consiliul Județean. Din cele aproape 30 de oferte, juriul a apreciat soluția tehnică prezentată de liderul asocierii - Planho, o firmă spaniolă de arhitectură și consultanță cu o vastă experiență în domeniul construcțiilor de spitale în Europa și nu numai.

Cu o suprafață construită estimată la cca. 62.000 mp, viitoarea construcție va reprezenta un adevărat catalizator urban în partea de sud-est a municipiului Cluj-Napoca, la limita cartierelor Gheorgheni și Borhanci, zonă aflată în plin proces de urbanizare. Viitorul spital va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai inalte standarde europene și va oferi un spectru larg si complex de servicii medicale destinate micuților pacienți.

 

Biroul de presă

30 iulie 2021

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh