Clubul Rotaract Câmpia Turzii în parteneriat cu Rotary Câmpia Turzii au reușit să doneze „o dubiță” de cărți strânse în cadrul unei acțiuni demarate la începutul lunii august.
„Ne bucurăm să anunțăm că săptămâna trecută, odată cu mult așteptata începere a anului școlar, un prim transport de cărți a ajuns în comuna Sohodol jud. Alba.
Mulțumim încă o dată tuturor celor care au făcut posibilă strângerea acestei cantități semnificative de cărți!”, au postat tinerii rotarieni din Câmpia Turzii, pe Facebook.
Clubul Rotaract Câmpia Turzii în parteneriat cu Rotary Câmpia Turzii, au organizat strângerea unui fond de carte în cadrul proiectului “Cartea noastră cea din toate zilele”.
În contextul în care s-au produs mai multe dezastre naturale în zona Munților Apuseni, cele mai afectate localități fiind: Roșia Montană, Sohodol, Câmpeni, Abrud, Bistra și Ocoliș, scopul acestui proiect este sprijinirea clubului Rotary Abrud-Câmpeni “Floare de Colț” în demersul lor de a reconstrui bibliotecile din zonele respective.
„Tema principală a clubului Rotaract Câmpia Turzii în acest an rotarian este educația, așadar ne dorim să fim alături de comunitățile greu încercate prin strângerea de cărți pentru persoanele de toate vârstele, dar în special pentru copiii din învățământul primar și gimnazial. Persoanele care doresc să doneze orice tip de carte ne pot contacta atât pe pagina de Facebook/Instagram cât și la numerele de telefon: 0746400033 / 0747753299”, mai precizează tinerii rotarieni.
În urmă cu câteva săptămâni s-a alăturat inițiativei tinerilor din Câmpia Turzii și Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda: „Am dăruit pentru copiii moților 7 cutii cu cărți care provin din donaţii ale turdenilor care au renunțat la ele. Cărţile au fost aduse de foştii proprietari din biblioteca personală de acasă, dar fiind triplete, nu au fost înregistrate în biblioteca turdeană. Donaţia de carte reprezintă un generos şi util demers cultural ce vine în întâmpinarea nevoii de ameliorare a accesului cititorilor la informaţii şi cultură, la dezvoltarea şi educaţia permanentă a membrilor comunităţii locale. Prin aceste donaţii ne implicăm direct şi necondiţionat în revigorarea fondului de carte pus la dispoziţia celor pentru care biblioteca publică rămâne singura sursă la îndemână pentru lectură, instruire şi dezvoltare personală și sperăm să le fie de folos celor din zonele sinistrate din zona Apusenilor”, consemna atunci șefa bibliotecii turdene, Daniela Deac.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.