26
Dum, Iun
32 New Articles

Eveniment
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Pentru a ajuta pe cei în nevoie și cu ocazia sărbătorilor, Asociația Activ Pentru Tine invită, cu cel mai mare drag, locuitorii orașului Turda dar și din împrejurimi la Târgul Bradului Activ - Târg Caritabil. Participanții vor putea găsi cadouri minunate pentru cei dragi și vor putea participa și la o licitație în care câștigătorul va duce acasă cel mai frumos brad de Crăciun (Bradul Activ). 

În România, rata sărăciei relative raportată în 2017 a fost de 23,6% (insse.ro), ceea ce înseamnă că riscăm anual ca în perioada sărbătorilor să fie multe familii care vor petrece un Crăciun nu foarte generos. Așadar, cu ocazia primului an de activitate în cadrul Asociației Activ Pentru Tine, aceștia și-au dorit să găsească cel mai ‘activ’ mod de a sărbători. 

 De ce să vină turdenii la acest târg? Vor găsi numeroase decorațiuni de Crăciun pentru brad sau casă, globuri câte și mai câte, calendare de advent, luminițe colorate, șosete călduroase, bijuterii și multe altele. Așadar, pot pleca de la Târgul Bradului Activ cu toate cadourile necesare pentru cei dragi cu ocazia Sfântului Nicolae. Toate acestea le pot avea contra unei donații care să susțină cauza evenimentului.

 Apoi, se vor putea întâlni cu Bradul Activ care vrea să își găsească o familie cu care să își petreacă acest Crăciun. Așa că se va îmbrăca cu cele mai frumoase haine de sărbători pentru a impresiona. Cine îl dorește este invitat la târg să participe la o licitație pentru a-l lua acasă.

 Nu este un târg de sărbători oarecare ci unul CARITABIL. Asta înseamnă că toți banii pe care participanții îi vor dona pentru cadourile cumpărate și pentru licitația Bradului Activ vor ajuta ca 5 familii în nevoie să primească:

 O masă de sărbătoare;

 

Cadouri numeroase

 Pentru a putea avea destule resurse financiare pentru aceste familii, în paralel cu târgul caritabil, Asociația Activ Pentru Tine a organizat și campania “1+1 Brazi Activi” în care mai multe organizații au fost invitate să cumpere un brad decorat, personalizat de către voluntari, în tema companiilor, cu elemente de decor atipice. Acest brad personalizat îl vor avea în biroul companiei lor iar suma donată de ei va fi folosită pentru a pregăti și dărui un brad de Crăciun uneia dintre aceste 5 familii nevoiașe.

Evenimentul va avea loc în data de 4-5 Decembrie 2021 în locația partenerilor de la “Cafeneaua de Acasă”, Strada Dr. Ioan Rațiu, 108 din Turda, în fiecare zi începând cu orele 12:00 până la 18:00.

 

Fiți ACTIVI și de Crăciun!

Marcați-vă #TârgulActiv în calendare!

 

 Despre Activ Pentru Tine:

Asociația Activ Pentru Tine, înființată în 2021, are ca obiectiv educarea și formarea comunității, pentru îmbunătățirea calității vieții și creșterea nivelului de integrare socială. Până în acest moment asociația a ajutat 100 de persoane în nevoie, a dus 10 copii nevoiași în tabără și a ținut ateliere de educație emoțională pentru 60 de copii.

 

 

Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați:

Evenimentul Târgul Bradului Activ - Târg Caritabil

Facebook @ActivPentruTine

Instagram @ActivPentruTine

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh